Atenție, șoferi români! Cine face asta va plăti amenzi usturătoare

Atenție, șoferi români! Cine face asta va plăti amenzi usturătoareAmenzi. Sursa foto: Arhiva EvZ

Șoferii din România sunt vizați de noi amenzi. O nouă lege care vrea să reglementeze anumite aspecte a trecut deja de Senat. Acestea au legătură cu mașinile parcate neregulamentar, pe trotuar, și din cauza cărora pietonii își pun viața în pericol mergând pe carosabil. Conform proiectului de lege, amenzile se ridică la valoarea de câteva mii de lei,

Șoferii care parchează neregulamentar vor avea de suferit de acum. Deseori vedem autoturisme parcate pe trotuar, iar unii șoferi nici nu acordă atenție faptului că pietonii nu mai au pe unde să circule. Până acum s-au aplicat sancțiuni pentru această practică însă ele erau extrem de mici, așa că nu ridicau mari probleme șoferilor.

Lucian Bode, ministrul de Interne interimar, a vorbit despre acest subiect de câteva ori, ba chiar a venit și cu propuneri. El își dorește un set de reguli mai stricte și sancțiuni pentru mașinile parcate pe trotuar, dar și pentru degajarea spațiului public. Luni, o nouă lege care schimbă cadru legal actual cu privire la circulație a fost aprobată de către Senat.

Pentru a intra în vigoare, legea mai are câteva praguri de trecut, următorul pe listă fiind aprobarea Camerei Deputaților. Atât polițiștii rutieri, cât și cei locali, vor putea amenda șoferii care își lasă mașinile pe trotuar, fără să lase un spațiu liber de minim un metru pentru deplasarea pietonilor.

Această nouă lege va aduce modificări asupra OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Ea va aduce amenzi destul de mari șoferilor care nu respectă reglementările, ele fiind cuprinse între 1.305 lei și 2.900 lei. Punctul-amendă în acest moment are o valoare de 145 lei. Aceste amenzi sunt valabile doar dacă legea este dată înainte de creșterea salariului brut, programată pentru ianuarie 2022. De la începutul anului viitor, după creșterea salariului minim brut la 2.300 de lei, un punct-amendă se va ridica la 230 de lei. În acest caz, amenzile acordate de organele legii cu privire la parcarea pe trotuar se vor încadra între 2.070 și 4.600. Justificarea celor care au propus noul proiect de lege spune că “asigurarea spațiilor de parcare speciale este problematică, iar numărul locurilor de parcare este deseori inadecvat pentru a face față cererii”.

Noile propuneri de schimbare a legislației au fost aprobate deja de Senat și urmează să fie puse pe masa Camerei Deputaților. Dacă trece de vot, legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și urmează publicarea în Monitorul Oficial. Abia atunci ea va intra în vigoare, iar șoferii care vor parca neregulamentar pe trotuar vor fi aspru sancționați.

Ne puteți urmări și pe Google News