Atac cibernetic la Orange România. Milioane de clienți ar putea fi afectați
- Antonia Hendrik
- 18 martie 2025, 17:04

Orange România a fost din nou vizată de atacuri cibernetice. Gruparea de hackeri Babuk a revendicat un atac asupra companiei franceze de telecomunicații.
Orange România este din nou ținta unui atac cibernetic
Orange România afirmă că, până în prezent, nu a primit cereri de negociere din partea hackerilor Babuk, care susțin că au obținut o cantitate semnificativă de informații din companie.
Acesta reprezintă al doilea incident major de securitate care implică Orange în ultimele luni. Luna trecută, compania a confirmat un atac cibernetic similar la Orange România, iar acum grupul Babuk susține că a obținut acces la o cantitate semnificativă de date confidențiale.
Un mesaj asemănător a fost emis și de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), care a evidențiat că „experții din echipa DNSC au analizat mostrele de fișiere publicate, iar link-ul indicat trimite la aceleași arhive extrase în atacul cibernetic ce a avut loc recent asupra Orange Romania”.
Ce spun cei de la compania franceză și DNSC despre acest nou atac
„Conform unor informații publicate ieri, un atacator susține că a obținut date de la orange.com și orange.ro. Până în prezent, nu am fost contactați de eventuali atacatori și nu am primit cereri de negociere referitoare la un posibil incident de securitate cibernetică.

Orange România este din nou ținta unui atac cibernetic. Sursa foto: cybernews.com.
Experții noștri au analizat mostrele de fișiere publicate, iar link-ul indicat trimite la aceleași arhive exfiltrate în atacul cibernetic ce a avut loc recent asupra Orange Romania. Monitorizăm situația în continuare alături companie și de Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Vom reveni cu orice informații relevante, dacă va fi necesar”, au explicat oficialii.
Hackerii Babuk ar fi extras 4,5 TB de informații de la Orange România
Rețeaua cibernetică Babuk afirmă că a reușit să compromită din nou, duminică, sistemul companiei de telecomunicații franceze Orange, susținând că a furat „toate informațiile asociate cu orange.com și orange.ro din România”.
Mai mult, hackerii amenință că vor publica datele furate „dacă nu vor ajunge la o înțelegere”, conform informațiilor furnizate de publicația Cybernews.
Atacatorii mai afirmă că au reușit să extragă 4,5 TB de date „foarte detaliate”, inclusiv adrese de e-mail, înregistrări ale clienților, cod sursă, documente interne, facturi, contracte, proiecte, bilete, informații despre utilizatori, date despre angajați, mesaje, detalii despre cărțile de credit, jurnalele de apeluri și alte informații personale de identificare.
Cybernews a solicitat clarificări de la Orange și de la Comisia Națională Franceză pentru Informatică și Libertate (CNIL), dar până în prezent nu a primit un răspuns, potrivit cybernews.com.