Atac armat la un festival din Canada. Două persoane au murit
- Bianca Ion
- 12 iulie 2026, 08:50
Atac armat Canada. Sursă foto: X
Două persoane au fost ucise, iar alte șase au fost rănite sâmbătă în urma unui atac armat produs la un festival de salsa din Toronto, Canada. Poliția a anunțat că a securizat zona și continuă căutările pentru identificarea suspectului, care nu a fost prins până în prezent.
Bilanțul victimelor a fost actualizat de poliție
Atacul s-a produs în timpul unui festival de salsa organizat pe strada St. Clair din Toronto, potrivit unui corespondent local al AFP. Într-o primă informare, poliția a anunțat că cinci persoane au fost rănite și două au murit. Ulterior, autoritățile au actualizat bilanțul.
„Şase persoane au suferit răni prin împuşcare. Două dintre ele au fost declarate decedate”, a transmis poliția pe platforma X.
Autorul atacului armat din Canada nu a fost găsit
Până în prezent, oamenii legii nu au oferit informații despre gravitatea rănilor suferite de persoanele care au fost transportate la spital. Autoritățile au precizat că au securizat zona în care s-a produs atacul și că presupusul autor este căutat în continuare.
„O largă prezenţă poliţienească se află la faţa locului, în timp ce ofiţerii îşi continuă ancheta”, au mai transmis forțele de ordine.
Imaginile surprinse la locul incidentului arată numeroase autospeciale de poliție cu girofarurile pornite și un dispozitiv amplu de securitate în zona în care avea loc festivalul.

Atac armat Canada. Sursă foto: captură video
Atacul are loc după alte incidente grave produse în Canada
Incidentul de la Toronto survine după un alt atac produs la sfârșitul lunii iulie, la Montreal. Atunci au fost ucise două persoane, un polițist și un localnic, înainte ca atacatorul să fie împușcat de forțele de ordine.
În luna februarie, un alt atac armat produs în vestul Canadei a provocat o undă de șoc într-o țară în care astfel de incidente sunt rare, comparativ cu Statele Unite. Potrivit informațiilor prezentate, o tânără femeie transgender din orașul Tumbler Ridge și-a ucis fratele vitreg, după care s-a deplasat la fosta sa școală gimnazială și liceală. Acolo a deschis focul asupra mai multor persoane, fiind uciși cinci copii cu vârste cuprinse între 12 și 13 ani și o educatoare în vârstă de 39 de ani.
Toronto a mai fost scena unui atac de amploare și în anul 2018, când un bărbat în vârstă de 25 de ani a intrat intenționat cu o camionetă într-o mulțime de oameni, după ce a urcat pe trotuarul unei artere importante din oraș.
În urma acelui atac au murit opt femei și doi bărbați. Cu doar câteva minute înainte de incident, autorul publicase pe Facebook un mesaj cu caracter misogin.