Asasinatul cu bombă din Arad. Laura Crișan, arestată preventiv
- Mădălina Sfrijan
- 9 aprilie 2025, 22:58
Laura Crișan-Bîlcea. Sursa foto: INQUAMLaura Crișan, fiica omului de afaceri Ioan Crișan, care a fost ucis într-un atentat cu bombă în 2021, a fost arestată preventiv. Decizia a fost luată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care o suspectează că ar fi orchestrat asasinatul tatălui său.
Laura Crișan a fost arestată
La finalul lunii martie, Laura Crișan și-a distrus brățara electronică de monitorizare.
„La fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 44 de ani, căreia i-a fost montată o altă brățară de monitorizare. Ulterior, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a anunțat IPJ Arad.
În aceeași zi, complicii Laurei Crișan, Sebastian Ilie Bulbuc și Adrian Bogdan Horodincă, au contestat decizia de arest preventiv, însă vor rămâne în continuare în detenție.
Acuzată că ar fi fost implicată în asasinarea tatălui ei
Pe 28 martie, fiica afaceristului Ioan Crișan a fost trimisă în judecată, alături de cei doi complici, fiind acuzați de instigare la omor calificat în contextul violenței în familie, instigare la distrugere și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.

Ioan Crișan Sursa foto: Arhiva EVZ
„În data de 28 mai 2021, cei doi inculpaţi au plasat dispozitivul exploziv improvizat în autoturismul unei persoane, iar la data de 29 mai 2021, ora 06:59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, arăta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Omul de afaceri a murit, iar autoturismul a fost distrus.
„Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, fiind distrus, totodată, complet autoturismul victimei”, se mai arată în comunicat.
Laura Crișan a negat acuzațiile
Ioan Crișan a murit 29 mai 2021, după ce mașina sa a explodat imediat ce a pornit de pe loc. Investigațiile au arătat că Sebastian Ilie Bulbuc și Adrian Bogdan Horodincă se aflau în apropierea locuinței acestuia în noaptea de 28 spre 29 mai 2021.