Arme noi în România. Vor deveni echipamente standard. Cine le primește?

Arme noi în România. Vor deveni echipamente standard. Cine le primește?

Pădurarii din Vaslui vor fi dotaţi cu pistoale cu glonţ ca urmare a evenimentelor petrecute la Iași sau Maramureș.

La Vaslui, pădurarii vor avea în curând arme de foc. Conducerea Direcţiei Silvice spune că procedura este aproape de finalizare, scrie Rador.

Direcţia Silvică Vaslui urgentează procedura de dotare a celor 130 de pădurari din judeţ cu pistoale cu glonţ. Decizia vine în contextul în care la nivel naţional au fost câteva cazuri grave, cum ar fi cel de la Iaşi, Maramureş, în care pădurarii au fost victime ale hoţilor de lemne.

Şi în judeţul Vaslui au fost înregistrate asemenea incidente, motiv pentru care se impune dotarea suplimentară a pădurarilor, spune Cătălin Idriceanu, directorul Direcţiei Silvice Vaslui.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prezent are loc acţiunea de autorizare a camerelor pentru armament de la fiecare ocol silvic, iar apoi va fi demerată procedura de achiziţie publică de arme letale cu glonţ, au precizat reprezentanţii Direcţiei Silvice.

Este important de spus că, datorită măsurilor luate de silvicultori, furturile de lemne din pădurile Vasluiului au scăzut constant în ultimii ani. Dacă în 2015, de pildă, s-au sustras ilegal din pădurile judeţului 1500 de metri cubi de material lemnos, anul trecut s-au tăiat ilegal 250 de metri cubi.