Doliu în muzica populară din România! A murit un mare artist al țării. Acum cântă din ceruri

Doliu în muzica populară din România! A murit un mare artist al țării. Acum cântă din ceruriSursa Foto: Arhiva EVZ

Lumea muzicii populare este în doliu după ce un îndrăgit artist din zona Munților Apuseni a încetat din viață. Era supranumit Taragotistul moților, iar felul său de a interpreta a mers la sufletul tuturor celor care l-au ascultat.

Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de muzică populară din zona Munților Apuseni a încetat din viață. Este vorba despre îndrăgitul taragotist al moților și românilor de pretutindeni, Gheorghe Pașca. Acesta a plecat să cânte în Ceruri, așa cum au anunțat cei care l-au cunoscut. Muzica sa specială îi va încânta, de acum, pe îngerii din Rai, în vreme ce foștii săi admiratori sunt în doliu.

Taragotistul Gheorghe Pașca a făcut parte din vechea generație de artiști de folclor. El a fost considerat un instrumentist de excepție, iar interpretarea lui la taragot a dat fiori de plăcere multor spectatori. Gheorghe Pașca a cântat în numeroase spectacole, de-a lungul multor ani, atât în localitățile din zona munților Apuseni, cât și în alte regiuni din țară. Prin interpretarea sa la taragot și prin cântecele pe care le-a ales pentru a le prezenta publicului, a adus faimă Țării Moților în toată România.

Sursa foto. Ziarul Unirea

De-a lungul timpului, Gheorghe Pașca și fratele său au participat la numeroase spectacole folclorice. Au fost invitați să cânte la o mulțime de concerte, dar și la evenimente private. În special au făcut spectacol la nunțile din zona Munților Apuseni, dar și din Transilvania, acolo unde muzica lor era apreciată în mod special.

Un simbol al munților Apuseni

Emeritul taragotist este văzut ca un simbol al muzicii din Munții Apuseni și a fost considerat de mulți specialiști în folclor ca fiind un tezaur viu al folclorului românesc autentic.

Prin trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Pașca, moții pierd un artist și un taragotist de excepție. A fost considerat un păstrător al tradițiilor moștenite din tată în fiu în Apuseni și în Transilvania. De altfel, „cântatul la taragot” este specific acestei zone istorice.

Artistul Gheorghe Pașca a fost condus, sâmbătă, 12 februarie 2022, pe ultimul drum de numeroșii săi admiratori, de rude, dar și de prieteni. El a fsot înmormântat în localitatea Câmpeni, în județul Alba.

Ne puteți urmări și pe Google News