Veseli” oameni, triste vremuri! Plecând de la filozofia kantiană, statul de drept poate fi definit prin societatea în care individului îi sunt garantate drepturile naturale. Mai putem spune că este vorba de un stat care se bazează pe supremația Constituției, a societății civile ca partener egal al statului dar și pe separația puterilor statului cu puteri și responsabilități separate și independente.
Avem aproape o Constituție. De ce aproape? Întrucât de mai bine de trei decenii nu am reușit ca națiune să separăm cu adevărat apele adică, într-un limbaj neacademic, să stabilim cine ce trebuie să facă, dar mai ales ce nu trebuie să facă. Avem și aproape justiție. Într-o lume în care dreptatea devine o chestiune relativă, ce funcționează în multe situații pe baza bunului plac al judecătorului ori procurorului, nimeni și nimic nu poate garanta ce înseamnă lege ori aplicarea ei. Avem și aproape magistratură, una ce se zbate între extrema visului impostor și cea a forumistului sindicalist de ocazie. Avem aproape principii. Deși clamate în piața publică atât de clasa politică cât și de societatea civilă toate aceste principii cu valoare de adevăr absolut prin raportare la general devin palide și oprite de la aplicare atunci când ele ajung la interfața cu cetățeanul.
Există și aproape clasă politică. Un sistem de partide, ce își au filonul originar în același front al salvării naționale, își dovedește în zilele noastre incapacitatea de a se reforma dar, mai grav, de a propune soluții viabile diferitelor probleme cu care se confruntă societatea și de a răspunde pozitiv nevoii de schimbare în mai bine. Edificat pe o structură eminamente clientelară și cartelară, partidul politic actual este cel ce trebuie să garanteze democrația, căci fără de el nu există stat de drept. Cu toate acestea, deși cetățeanul votează partide, detestă partidele și politicienii.
Avem o coaliție aproape… „bărbată” și aproape… la putere. De mai bine de doi ani, o majoritate aleasă, în timp ce liderii ei erau ambii „penali”, scheaună în presă că este abuzată și se laudă din două în două zile că va face „dreptate până la capăt”. Totul la timpul viitor, niciodată la prezent. Dar la primele mârâieli ale unor haștagieni tulburați pleacă cu coada între picioare aruncând peste umăr „îți arăt eu ție!”.
Avem aproape șef de stat. Un președinte este „aproape hotărât” să declanșeze un referendum, dar nu de tot. Ce ar putea să întrebe? Dacă vrem luptă anticorupție? Întrebarea corectă ar fi dacă noi considerăm că ceea ce fac Slujirea și compania este luptă anticorupție. Dacă vrem „penali” în funcții publice? Scrie deja în Constituție ce și când putem avea „penali” și în ce funcții publice. Și dacă nu vrem? Cum revizuiește Constituția?
Avem aproape libertate de exprimare. O parte a presei, plătită din fondurile lui Soros, ale unora interesați de supunerea țării și plină de influențe securiste, denumită „de sistem” se simte datoare să servească interese oculte. Manipularea este scopul acestor publicații, în încercarea lor de a deturna atenția publică de la interesul nostru intern la interese externe, de natură a sărăci și aservi întreaga națiune.
Toți cei mai sus amintiți sunt foarte aproape de a crede în statul de drept. Diferența mică ce le-a mai rămas se arată însă a fi un obstacol de netrecut. Așa am și ajuns „aproape popor”.
Recomandările noastre
