Anunțul momentului pentru romanii cu credite! Vor avea parte de ajutor din partea băncilor. Cine sunt cei vizați
- Simona Suciu
- 16 mai 2022, 13:45
Băncile din România sunt dispuse să își ajute clienții care nu mai pot plăti ratele la credite. Reprezentanții acestora anunță că se poate discuta despre ajustarea comisioanelor, a dobânzilor și reeșalonarea ratelor pentru fiecare caz în parte.
Una dintre soluțiile pe care o propun băncile consumatorilor este suspendarea disputelor din instanță și găsirea unei rezolvări amiabile, prin negociere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În afară de măsuri precum ajustarea anumitor costuri ce țin de dobânzi și comisioane, suspendarea ratelor sau restructurarea creditelor, băncile le recomandă propriilor consumatori să apeleze la CSALB, chiar și dacă se află în proces cu banca. În 2021 și începutul acestui an, peste 120 de procese între consumatori și bănci au încetat pentru că părțile au solicitat o rezolvare amiabilă, în cadrul CSALB.
„Interesul în acest caz nu este doar al consumatorilor și băncilor, ci are și impact la nivelul economiei, deoarece provizioanele pe care băncile sunt obligate să le facă pentru litigiile aflate în derulare reprezintă sume de bani care pot fi introduse în circuitul economic prin finanțări”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în Colegiul de Coordonare al CSALB.
Ce spun reprezentanții băncilor
Într-o perioadă marcată de creșterea costurilor creditelor și de scumpirea alimentelor, utilităților și transportului, consumatorii de servicii financiare se pot baza pe sprijinul sistemului bancar. Acesta este mesajul pe care îl transmit băncile comerciale în cadrul podcasturilor de pe www.csalb.ro.
„Timpul este foarte important, însă în instanță timpii de soluționare sunt foarte lungi, fapt care vine în contradicție cu nevoia imediată de găsire a unei rezolvări la o problemă financiară. Avem peste 1.000 de negocieri purtate în cadrul CSALB, procesul s-a îmbunătățit de la un an la altul și am devenit mult mai eficienți. Mesajul pe care îl transmit consumatorilor este că, indiferent dacă există sau nu o fluctuație vizibilă în veniturile pe care le au în prezent, dar anticipează că va urma o perioadă de acest gen, este bine să anunțe banca, să intre în dialog cu noi, direct sau prin intermediul CSALB“, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Banca Comercială Română:
„Dacă ne uităm la calendarul instanțelor, orice caz care intră acolo este luat în discuție după un an sau doi, timp în care ambele părți au de pierdut. Vorbim de bani, de timp, vorbim de emoții și nervi. Lucruri care pot fi evitate. Dialogul care se face prin intermediul CSALB are un rol foarte important, tocmai pentru că promovează această practică a dialogului în societate. În alte țări doar cazurile complicate ajung în instanță, cazuri care nu pot fi judecate altfel. Există acest mit că banca pândește și așteaptă ca un client să aibă probleme ca să îi ia casa. Nu, noi nu suntem o instituție care se ocupă cu imobilele și nici nu suntem interesați să devenim“, a declarat Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank Roxana
„În secunda în care consumatorul nu mai poate, din diverse motive, să continue rambursarea creditului în condițiile asumate la semnarea contractului, ideal ar fi să vină către bancă și să spună: am această problemă! Noi vom găsim soluții: negocierea ratei, rescadențare, reeșalonare, suspendarea ratelor. Cea mai bună prevenție este să te gândești dacă pasul pe care îl faci astăzi este sustenabil, pe ce perioadă este sustenabil și care sunt factorii pe care nu-i poți controla. De exemplu, inflația. Sau că după doi ani de pandemie ne aflăm la granița unui conflict armat! Nu avem cum să controlăm aceste lucruri, dar ne afectează și trebuie să avem un răspuns la ele“, a declarat Maria Hidan, vicepreședinte OTP Bank
ROBOR sau IRCC ?
În urma solicitărilor în creștere privind înlocuirea indicelui ROBOR cu IRCC, în formularul de cerere de pe site-ul www.csalb.ro a fost adăugată și această opțiune pentru consumatorii care completează online o solicitare de negociere cu banca. „Reamintim consumatorilor că trecerea la IRCC nu este o obligație legală a băncilor. Acest lucru se poate face doar cu acordul părților, încheiat printr-un act adițional, valabil pentru toate tipurile de credite, inclusiv cele de tipul Prima Casă. În plus, consumatorii trebuie să ia în calcul faptul că și nivelul IRCC va crește în următoarele trimestre. Pe de altă parte, IRCC ar putea fi mai mare decât ROBOR pe viitor, în special atunci când inflația va scădea, iar IRCC se va aplica cu o întârziere de două trimestre“, explică experții CSALB.