ANUNŢUL făcut de un deputat PNL! Ce le pregăteşte tinerilor

ANUNŢUL făcut de un deputat PNL! Ce le pregăteşte tinerilor

Deputatul PNL Mara Mareş a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că s-a constituit un grup de lucru care pregăteşte un pachet legislativ pentru aducerea tinerilor în ţară după finalizarea studiilor în străinătate, dar şi pentru cei care doresc să plece din ţară pentru a lucra în străinătate.

"Măsurile pe care vrem să le adoptăm ar fi următoarele: facilităţi fiscale pentru acele companii care angajează tineri români, studenţi în străinătate care doresc să se întoarcă în ţară după finalizarea studiilor; o simplificare a procesului de echivalare a diplomelor de studii pentru cei care au absolvit în străinătate, care acum este foarte greoi şi costisitor; introducerea unor burse care să reprezinte un parteneriat între stat şi companii româneşti sau companii care activează în România, dar internaţionale, care vizează trimiterea studenţilor în străinătate, cu obligativitatea acestora de a se întoarce şi munci în acea companie care i-a plătit studiile. Nu vreau să pun într-o lumină negativă nici o secundă faptul că tinerii doresc să studieze în străinătate, important este să se întoarcă în ţară", a explicat Mara Mareş.

Ea a precizat că din grupul care lucrează la pachetul legislativ fac parte şi reprezentanţi ai Ligii studenţilor români care studiază în străinătate, care s-au dovedit a fi nişte parteneri foarte preocupaţi de această problemă.

Deputatul PNL a adăugat că este posibil ca în câteva luni pachetul legislativ să fie finalizat. "Sunt foarte hotărâtă şi dornică şi fac asta cu pasiune, şi cu încredere că o să reuşim să aducem acea plusvaloare României, pe care ţara noastră o are, dar nu este aici, este peste graniţă", a subliniat Mara Mareş.