Anunț în miez de noapte. E o veste fără precedent pentru toată România

Anunț în miez de noapte. E o veste fără precedent pentru toată România

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, a declarat că avem șanse mari să renunțăm la restricții deoarece varianta Omicron este extrem de blândă. Cu privire la vaccin medicul crede că îl vom face în fiecare an ca pe cel gripal.

Beatrice Mahler a declarat că România se confruntă cu o formă extrem de blândă a pandemiei deoarece există un număr foarte mic de pacienţi internaţi în spital infectați cu tulpina Omicron.

Beatrice Mahler: „Din fericire, lucrurile stau bine din acest punct de vedere. Avem puţini pacienţi internaţi şi în secţie şi la ATI. Nu sunt mai mult de două-trei internări într-o zi. Sunt pacienţi care au nevoie de terapie şi suport ventilator. Marea majoritate a celor care ajuns la spital pentru evaluare sunt evaluaţi şi merg acasă unde îşi continuă tratamentul.

Într-adevăr, ce vedem acum în spital este o formă extrem de blândă a pandemiei, o evoluţie care ne bucură şi pe noi, dar nu trebuie să ne facă să ne relaxăm, pentru că până la urmă, încă în acest moment trebuie să fim atenţi la modul în care ne protejăm unii pe alţii. Şi să rămâi acasă şi cu o formă uşoară de afectare, cu febră, cu dureri de cap, este neplăcut.

Prin urmare, veştile sunt bune. Avem şanse mari ca în acest an să renunţăm la restricţii, dar sunt câteva condiţii pe care trebuie să le respectăm. În primul rând, să trecem cu bine peste acest val şi ulterior să nu uităm ca în anumite momente din an, aşa cum ne protejăm de gripă, va trebui să ne protejăm şi de infecţia SARS-COV-2”, a declarat medicul Beatrice Mahler.

Beatrice Mahler, despre vaccinul anti-COVID şi dacă ar mai trebui să-l facem

„Probabilitatea este foarte mare să ajungem la această formă de vaccinare. Sper însă ca anul 2022 să aducă şi un nou tip de vaccin adaptat variabilităţii pe care o înregistrează SARS-COV-2 pentru că altfel o să ne trezim cu o altă surpriză pe care ne-a şi făcut-o în 2021 tulpina Delta. Sperăm ca de data asta vom fi un pic în faţa virusului noi ca umanitate şi vom avea soluții ca să ieşim din pandemie”, a afirmat medicul.

Opinia medicului despre o posibilă imunizarea de turmă în România

Beatrice Mahler: „Nu cred că putem vorbi despre asta în România. Sunt astfel de teorii, însă nu cred că putem vorbi despre asta în România, cât timp noi avem testare, măsuri de protecţie, restricţii şi vaccinare pentru cei care doresc să se protejeze. Medical vorbind încă nu se poate vorbi despre asta.

După ce te infectezi cu Omicron acum şi persoanele vaccinate şi nevaccinate trebuie să carantineze pentru că riscul de a se infecta există, tocmai de aceea există o posibilă problemă ridicată de posibilitatea de a asigura asistenţa medicală în spitală, legat de personalul medical care în acest moment, chiar dacă este vaccinat şi este contact cu un membru al familiei infectat trebuie să rămână în carantină la domiciliu”, a mai spus Beatrice Mahler, în direct la România TV, în emisiunea „Punctul Culminant”, realizată de jurnalistul Victor Ciutacu.

Ne puteți urmări și pe Google News