Anunț important de la ANAF. Cum pot scăpa românii de controalele fiscului
- Simona Suciu
- 1 ianuarie 2023, 23:55
Anul 2023 vine cu vești bune pentru contribuabili. Dacă vor respecta anumite reguli nu vor mai fi controlați niciodată de inspectorii ANAF.
Fiscul nu va mai face, începând de anul acesta, controale inopinate. Contribuabilii vor fi anunțați în prelabil dacă au probleme și li se va acorda timp pentru a intra în legalitate.
ANAF schimbă regulile
Înainte de orice control, toți contribuabilii vor primi o notificare. „Într-adevăr, ANAF-ul a făcut încă un pas spre modernizare și spre a îmbunătăți relația pe care o are cu contribuabilii.
Practic, niciun contribuabil nu va mai intra în inspecție fiscală decât pe baza unei analize de risc, iar în prealabil va primi o notificare de conformare în care i se vor transmite problemele pe care le are.
Fie că e persoană juridică, fie că e persoană fizică, va avea la dispoziție 30 de zile să vină să-și depună declarațiile rectificative sau să-și clarifice problemele pe care le are“, a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.
Etape preliminare
Înainte de orice inspecție fiscală, fiecare contribuabil va parcurge două etape pregătitoare. Dacă respectă recomandările nu va mai fi controlat. „Începând de la 1 ianuarie orice contribuabil va parcurge întâi două etape pregătitoare înainte de a începe inspecția fiscală. Dacă le respectă nu va mai fi controlat niciodată.
Mai întâi, primește notificarea de conformare. Dacă vine și își rezolvă problemele, plătește și își depune declarațiile, nu mai mergem în control. Dacă nu face acest lucru, va primi un aviz de inspecție fiscală.
De la data comunicării avizului de inspecție fiscală până la începerea controlului efectiv, la fel, are posibilitatea să depună declarații rectificative, să-și rezolve situația fiscală și atunci controlul nu va mai avea loc. Dacă nu face nici acest lucru, abia atunci va începe inspecția fiscală generală și va fi controlat.
Prin aceste etape ANAF dă posibilitatea tuturor contribuabililor, persoane fizice sau persoane juridice, care vor să își desfășoare activitatea onest, să nu mai fie controlați niciodată și să-și corecteze erorile care pot să apară în activitatea pe care o desfășoară“, a mai spus șeful ANAF, potrivit antena3.ro.