Antrenorul clujenilor mândru de performanța sa. Ce a declarat Dan Petrescu

Antrenorul clujenilor mândru de performanța sa. Ce a declarat Dan Petrescu

CFR Cluj s-a calificat în primăvara europeană după o victorie fantastică, joi seara, cu 2-0 în fața echipei Celtic Glasgow, acumulând 12 puncte în Grupă. Antrenorul Dan Petrescu a declarat că:”E cea mai bună performanță din cariera mea”.

„A fost un meci ciudat, să zic așa. Din păcate, la Lazio n-am avut noroc și a trebuit să așteptăm acest meci. Cei de la Celtic au făcut niște schimbări, dar meciul a fost echilibrat în prima parte. În repriza a doua am jucat mai bine, așa cum se întâmplă mereu, și jucătorii au știut ce să facă. Am fructificat foarte bine spațiile. Înainte era supărat după tragerea la sorți, nu mai voiam Celtic, dar azi cred că puteam marcat cinci goluri.

Nu credeam că putem face 12 puncte. Asta arată că, dacă vrei și dacă îți dorești, poți să realizezi orice în viață. Jucătorii sunt foarte obosiți, dar trebuie să facă un efort pentru a câștiga ultimele două meciuri din acest an. 12 puncte mi se pare cea mai bună performanță pe care puteam să o am în cariera mea”, a spus Petrescu.

Despre plecarea la Astana, anunțată în ultimele zile de presă, Petrescu a spus că: „Mereu au fost zvonuri. Oriunde am fost, zvonuri au existat. Deocamdată sunt la CFR, mă simt bine, și vreau să mă concentrez de mâine la meciul cu Astra”.

CFR Cluj a obținut 12 puncte în grupă, fiind un record pentru o echipă românească, informează stiridecluj.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News