ANPC începe să ia la bani mărunți furnizorii de energie electrică
- Teodora Vitan
- 17 aprilie 2025, 19:03
ANPC / sursa foto: facebookAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat lansarea unei ample campanii de verificare, care se va desfășura între 17 aprilie și 16 iunie 2025, în toate regiunile țării.
ANPC demarează controale la nivel național
Scopul principal al acestei acțiuni este de a evalua modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice, atât în etapa de contractare, cât și în prestarea serviciilor.
„În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (...) va desfăşura o amplă acţiune de control la nivel naţional, având ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice”, se arată într-un comunicat oficial transmis AGERPRES.
Ce aspecte vor fi verificate de ANPC în cadrul controalelor
Controalele vizează o serie de elemente-cheie, precum transparența ofertelor, corectitudinea informațiilor prezentate clienților și respectarea legislației în vigoare privind conținutul contractelor. „Acţiunea de control vizează, în principal, modul în care furnizorii de energie electrică respectă drepturile consumatorilor în relaţia contractuală şi în prestarea serviciilor.
Vor fi verificate aspecte esenţiale referitoare la transparenţa ofertelor, corectitudinea informaţiilor prezentate, precum şi conformitatea clauzelor contractuale cu legislaţia în vigoare”, au transmis reprezentanții ANPC.
De asemenea, vor fi analizate modalitățile de schimbare a furnizorului, diferențele dintre ofertele online și cele în format fizic, precum și posibilele practici comerciale incorecte.
Ne dorim servicii esențiale corecte și transparente
Printre obiectivele principale se numără și depistarea clauzelor abuzive din contractele încheiate între consumatori și furnizori, dar și identificarea oricăror încălcări ale legii în relațiile comerciale din domeniul energiei.
„Respectarea drepturilor consumatorilor (în special: claritatea şi concordanţa ofertelor de preţ prezentate; informarea corectă privind tarifele percepute, inclusiv TVA şi alte taxe; evitarea diferenţelor nejustificate între ofertele online şi cele în format fizic; modalităţile de restituire a sumelor achitate în avans, în caz de schimbare a furnizorului; informarea corectă cu privire la termenele şi procedurile aferente schimbării furnizorului)” sunt printre punctele-cheie vizate de controale.
„Reprezentanţii Autorităţii de control precizează că, prin intermediul acestor verificări, îşi reafirmă angajamentul de a proteja drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, asigurându-se că serviciile esenţiale, precum furnizarea energiei electrice, se desfăşoară în conformitate cu normele legale şi în spiritul unei concurenţe loiale şi transparente”, se mai arată în comunicat,