ANI: Un poliţist din Botoşani nu poate justifica suma de 190.000 euro

ANI: Un poliţist din Botoşani nu poate justifica suma de 190.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în valoare de aproximativ 190.000 de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Dumitru Aioanei, în perioada 1 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2013, relatează Agerpres.  

De asemenea, printr-un comunicat de presă, ANI arată că Dumitru Aioanei a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază.  Acesta a depus deja la dosarul de evaluare un punct de vedere.

 

Ne puteți urmări și pe Google News