Angajații vor primi mai mulți bani. Hotărârea luată de instanță privind orele suplimentare

Angajații vor primi mai mulți bani. Hotărârea luată de instanță privind orele suplimentareSursa foto: Dreamstime.com

Angajații vor primi mai mulți bani. Hotărârea luată de instanță. Un agngajat al unui call center olandez a obținut în instanță dreptul de a fi plătit pentru toate minutele suplimentare.

Angajații vor primi mai mulți bani. Potrivit unei decizii luate de Instanța de la Haga, timpul alocat de angajați pregătirii pentru programul de muncă urmează să fie plătit. Un angajat a decis să acționeze în judecată compania la care lucra, iar instanța a soluționat acest caz.

În consecință, un call-center trebuie să-și plătească angajații pentru cele 10 minute necesare pornirii sistemelor și conectării. Timpul luat în calul până acum era cel când angajații încep să efectueze sau să primească apeluri la ora 9 AM.

Decizia a fost anunțată de Instanța de la Haga, după ce un angajat a acționat în instanță call-centerul Teleperformance din Zoetermeer, Olanda.

Consecințe majore pentru mai mulți angajați

Potrivit angajatului, fișa postului prevedea că trebuia să înceapă apelurile la ora 9 dimineața. A fost nevoit să se prezinte la serviciu mai devreme pentru a trece sistemele online și a se autentifica acolo unde era nevoie. Totuși, Teleperformance nu l-a plătit pentru timpul suplimentar de pregătire, alocat companiei.

„Bea și șeful, bem și noi” la locul de muncă. Cum probează angajatorul că un lucrător a consumat alcool

Sursa: Pixabay

În acest context, instanța a decis că Teleperformance trebuie să plătească angajatul pentru timpul de pregătire de 10 minute. Plata trebuie calculată chiar de la momentul angajării și se ridică la 2.900 de euro.

Potrivit presei internaționale, hotărârea poate avea consecințe majore pentru Teleperformance și alte call-center-uri din Olanda. Mai mult, ar putea fi adoptată și de instanțele din alte țări.

Teleperformance ar putea plăti milioane de euro în plus

Teleperformance, o multinațională franceză, are în prezent aproximativ 3.600 de angajați în Olanda. Decizia ar putea-o costa milioane de euro pentru angajații respectivi, anunță NOS.

Elly Heemskerk de la sindicatul FNV crede că decizia va provoca agitație mult dincolo de industria centrelor de apeluri. Potrivit specialistei, tot mai mulți angajați se plâng de timpul petrecut la serviciu, dar neplătit.

„Gândiți-vă, de exemplu, la oamenii care trebuie să se schimbe sau să pornească un sistem. Schimbarea hainelor face, de asemenea, parte din timpul de lucru”, a declarat Elly Heemskerk, potrivit informațiilor sursei menționate.

Sindicatul FNV ar prefera o compensare colectivă decât să se lupte în instanță în fiecare dintre aceste cazuri particulare. În schimb, a făcut apel la membri să anunțe în cazul în care se confruntă cu situații similare. Astfel, mai multe persoane ar putea beneficia de pe urma unor decizii similare, notează Capital.

Ne puteți urmări și pe Google News