Anchetă în Reșița după moartea unui pacient. Doi medici, acuzați de ucidere din culpă
- Bianca Ion
- 29 mai 2026, 20:16
Medici. Sursă foto: Freepik
Doi medici de la Spitalul Județean de Urgență Reșița au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă medicală, după moartea unui pacient de 60 de ani internat în aprilie 2021. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița susțin că bărbatul, diagnosticat cu pneumotorax și fractură de femur, nu a primit la timp tratamentul necesar pentru afecțiunea pulmonară, iar întârzierea intervenției a dus la decesul acestuia.
Procurorii au trimis în judecată doi medici
Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a dispus trimiterea în judecată a doi medici de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, ambii cercetați pentru ucidere din culpă medicală.
Dosarul vizează modul în care a fost tratat un pacient în vârstă de 60 de ani care s-a prezentat la spital în data de 18 aprilie 2021.
Potrivit procurorilor, pacientul fusese diagnosticat cu pneumotorax stâng, cu colabarea aproape completă a plămânului, dar și cu fractură de femur la piciorul stâng.

Spitalul Județean de Urgență Reșița. Sursă foto: Facebook
Acuzațiile aduse medicului de gardă din UPU
Anchetatorii susțin că medicul de gardă din Unitatea de Primiri Urgențe a evaluat pacientul și a dispus internarea acestuia în secția Ortopedie pentru tratarea fracturii, deși afecțiunea pulmonară necesita intervenție prioritară.
Potrivit Parchetului, medicul „a investigat starea unui pacient în vârstă de 60 de ani, care s-a prezentat la unitate în aceeaşi dată, fiind diagnosticat cu pneumotorax stâng cu colabarea aproape completă a pulmonului, şi a dispus internarea acestuia în secţia ortopedie pentru diagnosticul traumatism acut membru inferior - fractură femur stâng, ignorând astfel principiile traumei”.
Procurorii susțin că medicul nu a respectat prevederile Ordinului 1706/2007, iar această conduită ar fi contribuit la decesul pacientului.
Ce îi reproșează procurorii medicului ortoped
Cel de-al doilea medic trimis în judecată este acuzat că nu a dispus cu prioritate tratamentul necesar pentru pneumotoraxul pacientului, după stabilirea și confirmarea diagnosticului. Potrivit anchetatorilor, medicul aflat în secția Ortopedie a ignorat tratarea chirurgicală imediată a leziunii pulmonare și a amânat intervenția de drenaj pleural.
Procurorii arată că această întârziere a dus la apariția unor complicații grave, „împrejurare care a cauzat apariţia edemului pulmonar acut de reexpansiune ce a fost cauzat de temporizarea intervenţiei de drenaj pleural şi menţinerea colapsului pulmonar pe o durată de aproape 5 zile şi a condus în mod inevitabil la decesul pacientului”.
Potrivit anchetatorilor, amânarea tratamentului pentru pneumotorax și menținerea colapsului pulmonar timp de aproape cinci zile au avut un rol determinant în decesul bărbatului.
Dosarul urmează să fie judecat de instanță.