

Anamaria Prodan continuă războiul cu Dennis Man, jucător care s-a transferat la începutul acestui an de la FCSB la Parma, în Italia. Impresara a fost sărită din schemă de Gigi Becali și s-a făcut foc și pară. Ea l-a acționat în instanță pe atacantul român, de la care vrea să recupereze suma de 350.000 de euro.
„Dennis Man are contract cu mine 5 ani. Dacă în mijlocul celor 5 ani semnează o zi cu altul… cum așa ceva? L-am dat în judecată pe Man în România. Dosarul e deja pe rol. Cer cât îmi trebuie mie din ce aveam în contract, nimic mai mult”, a spus Anamaria Prodan la GSP Live. Banii din comision au ajuns la frații Ioan și Victor Becali, verii lui Gigi Becali.
Altfel, Anamaria Prodan a vorbit și despre întâlnirea pe care Laurențiu Reghecampf a avut-o recent cu Gigi Becali. În condițiile în care tehnicianul a anunțat că va divorța de soția sa. Iar Anamaria Prodan nu vrea să mai audă de Becali, după transferul lui Man.
„Am citit azi-noapte (n.r – despre discuţiile Reghecampf-Becali) și chiar am rămas puțin surprinsă. Pentru familia mea, nu există așa ceva. Nu mi-aș imagina și n-aș putea să-mi imaginez că Reghe și-ar putea trăda familia și s-ar putea duce să lucreze acolo. Laurențiu e atât de demn. Probabil că și dacă am muri de foame, n-am cere nimănui o bucată de pâine.
Gigi Becali s-a rugat de mii de ori de Reghecampf să se întoarcă, a sunat după el peste tot. Nivelul la care a ajuns Reghecampf nu-l lasă să se întoarcă de unde a plecat.
Am investit sentimente în omul ăsta, l-am lăudat pe Becali, deși uneori merita înjurat. A luat banii copiilor mei. Familia Becali a luat banii noștri. A încercat doar să facă rău. De ce ieși și arunci aceste vorbe, de ce spui că Reghe s-a milogit de tine să se vadă la Steaua?
Eu cred că e imposibil să ajungă Reghe la FCSB. Ar însemna să trădezi tot ce ai mai scump pe pământ. Pentru ce? Pentru 10.000 de euro pe care ți-i dă Becali?”, a spus Anamaria Prodan pentru gsp.ro.