American şantajat de doi români după partide de sex virtual

American şantajat de doi români după partide de sex virtual

Şi-au creat mai multe conturi false pe site-uri de escorte cu scopul de a obţine bani de la amatorii de sex virtual.

În plasă le-a căzut, printre alţii, şi un american care a fost jecmănit cu peste 30.000 de dolari. Este vorba de un cuplu de români din municipiul Arad care, împreună cu mai multe persoane, ar fi pus la cale o şalatanie de zile mari. Şantajul lor exercitat asupra americanului a ajuns însă la urechile oamenilor legii care au deschis o anchetă.

„În urma convorbirilor şi activităţilor derulate în mediul virtual, suspecţii au început să exercite presiuni asupra persoanei vătămate (americanul, n.r.), în scopul remiterii diferitor sume de bani, sub ameninţarea divulgării materialelor existente către familia persoanei vătămate şi la locul de muncă al acestuia”, arată anchetatorii.

„La data de 11 mai, suspecţii i-au mai solicitat persoanei vătămate plata sumei de 15.000 de euro, plătibilă în două tranşe, prima la data de 16.05.2018, iar a doua, la data de 16.06.2018”, se menţionează într-un comunicat al DIICOT Timişoara.

Ne puteți urmări și pe Google News