

Un vechi obicei al românilor este consumarea de semințe și aruncarea cojilor pe jos. Însă, cei care fac asta riscă amenzi de câteva sute de lei sau pot alege să curețe locul în care au făcut mizerie, în acest caz scăpând numai cu un avertisment. Dar nu se întâmplă asta mereu, iar oamenii legii pot aplica ambele măsuri.
În prima jumătate a anului 2021 s-au dat sancțiuni contravenționale în valoare de 68.000 de lei, celor care au fost văzuți în timp ce aruncau coji de seminţe. O amendă poate varia între 500 și 1.000 de lei în funcție de județ.
Hotărâri în acest sens au fost luate de mai multe orașe din România. Spre exemplu, în 2021, polițiștii locali din Sectorul 6 al Capitalei au stat cu ochii pe cei care consumau semințe în parc și aruncau cojile pe jos. Au existat însă și cazuri în care persoanele prinse au colaborat cu polițiștii și și-au strâns cojile.
„Au fost și cazuri în care unii dintre tinerii surprinși aruncând coji de semințe pe jos au cooperat cu polițiștii locali, în sensul că au dat curs solicitării acestora de a curăța singuri locurile respective. Aceștia au fost sancţionați doar cu avertismente. Acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menţine curăţenia”, au transmis atunci cei de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, potrivit click.ro.
O amendă de 1.000 de lei i-a fost aplicată în 2020 unui tânăr din Sebeș care a fost prins că mânca semințe și arunca cojile pe jos. Tânărul în cauză a vrut să scape de amendă în instanță și a cerut anularea procesului verbal de contravenție. Acesta a motivat că pentru fapta sa amenda aplicată este prea mare.
El a fost văzut de polițiști pe camerele de supraveghere montane în parcul în care se afla, iar la două ore polițiștii s-au prezentat la locul faptei și l-au sancționat pe tânăr.