Alte 27 de cazuri noi de infectare cu SARS-Cov-2, tulpina nouă
- Iuliu Vlădescu
- 5 februarie 2021, 19:11
Alte 27 de cazuri noi de infectare cu SARS-Cov-2, tulpina nouă, au fost confirmate vineri, potrivit informării făcute de Ministerul Sănătății.
Alte 27 de cazuri noi. Ministerul Sănătății a fost informat astăzi de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile că au fost raportate 27 de cazuri noi de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta.
Distribuție cazurilor de infectare cu noua variantă UK - linia genetică B.1.1.7, este următoarea:
- 17 cazuri în municipiul București;
- 2 cazuri în județul Ilfov;
- 2 cazuri în județul Cluj;
- 2 cazuri în județul Vâlcea;
- 1 caz în județul Timiș;
- 1 caz în județul Caraș-Severin;
- 1 caz în județul Galați;
- 1 caz în județul Mureș.
Situația pandemiei în România
Până astăzi, 5 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 740.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
686.692 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.580 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
73 de noi decese
Până astăzi, 18.748 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 04.02.2021 (10:00) – 05.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Bolnavii de la ATI și testele
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.483. Dintre acestea, 954 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.548.136 de teste RT-PCR și 151.566 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.310 teste RT-PCR (16.316 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.994 la cerere) și 7.442 de teste rapide antigenice.