Alocațiile copiilor ar putea fi majorate de la 1 ianuarie cu 57 de lei

Alocațiile copiilor ar putea fi majorate de la 1 ianuarie cu 57 de lei Ajutor pentru persoanele și familiile aflate în situații vulnerabile. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Guvernul vrea să majoreze alocațiile de la 243 la 300 de lei pe lună, de la 1 ianuarie. Ultima creștere a avut loc pe 1 ianuarie 2022.

Guvernul lucrează de zor la pachetul de majorări de venituri pentru populație. Acesta ar putea intra în vigoare de la data de 1 ianuarie.

Cabinetul Ciucă va decide să crească alocațiile pentru copiii cu vârste cuprinse între doi şi 18 ani de la 243 de lei pe lună la 300 de lei. În acest caz, o decizie „favorabilă” va fi luată în zilele următoare, potrivit unor surse guvernamentale. Așadar, 3,2 milioane de copii ar putea beneficia de această majorare.

Guvernul vrea să majoreze alocațiile

Vor fi creșteri și la alocațiile pentru copiii cu vârste cuprinse între zero și doi ani şi pentru cei cu handicap. În acest caz, venitul lunar al copiilor este de 600 de lei. Aici ar putea fi o majorare de 50 sau chiar 100 de lei. În acest moment, se fac simulări. Decizia nu este luată, informează Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul a aprobat pe 15 decembrie 2021 un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede mărirea alocațiilor pentru copii. Atunci a fost înregistrată ultima majorare a alocațiilor copiilor din România.

Ultima majorare a alocațiilor, 1 ianuarie 2022

Atunci, Guvernul a decis ca alocația să ajungă la valoarea de 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la doi ani, de la 1 ianuarie 2022. Înainte de majorare această indemnizație era 427 de lei. De asemenea, alocația de stat a crescut la 243 lei pentru copiii cu vârstă între doi și 18 ani. În plus, cei care după această vârstă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional vor primi până la terminarea studiilor indemnizația. Înainte de mărire, copiii între doi și 18 ani primeau din partea statului 214 lei.

Impactul bugetar suplimentar pentru mărirea alocațiilor penstru copii va fi de circa 1,9 miliarde de lei, potrivit ministrului Muncii. Creșterea veniturilor s-a pus în practică de la 1 ianuarie 2022. În plus, odată cu ultima majorare a alocațiilor s-a decis și indexarea anuală a indemnizațiilor prin legile bugetare, cu rata medie anuală a inflației.