Alimentele și serviciile, tot mai scumpe

Alimentele și serviciile, tot mai scumpe

Preţurile de consum au crescut ușor în luna aprilie 2014 faţă de luna anterioară, în timp ce, comparativ cu aprilie 2013, acestea au crescut cu 1,21%, arată datele publicate azi de institutul Național de Statistică (INS).

Rata medie lunară a inflaţiei în primele patru luni din 2014 a fost de 0,4%, faţă de 0,5% în perioada similară din 2013.

Pe lista produselor ale căror prețuri au înregistrat cele mai mari creșteri se numără fasolea boabe şi alte legume. Acestea s-au scumpit cu peste 10% în primele patru luni din acest an. În schimb, de la începutul anului până în prezent, ouăle s-au ieftinit cel mai mult, cu 11,71%, urmate de zahăr, cu 4,68%, şi ulei comestibil, cu 3,74%.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, în primele patru luni ale anului, cele mai mari scumpiri au fost consemnate la tutun şi ţigări, cu 5,92%, și la combustibili, cu 4,85%. În această categorie de produse, singura scădere de preț s-a înregistrat la energia electrică, care s-a ieftinit cu 0,23% în intervalul menționat.

În schimb, tarifele la serviciile poştale au crescut cu 5,49%, cele pentru servicii de îngrijire medicală cu 2,45%, iar cele de igienă şi cosmetică cu 2,17%. Tarifele la telefonie și transport aerian au scăzut nesemnificativ, cu 0,03%, și, respectiv, cu 0,02%.

Ne puteți urmări și pe Google News