Alianța Civică și PAC-ul au fost născocite într-o seară în Casa Presei, când s-a întrerupt curentul electric. În biroul lui Roșca Stănescu, bineînțeles, așa cum citim în lucrarea ”SRS: “naşul” presei din România în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu: 49 de ani de presă printre securişti, disidenţi, politicieni, miliardari şi câţiva idealişti”

Model Vatra Românească

”În biroul meu, eram eu, Petre Mihai Băcanu și Ticu Dumitrescu. Așteptând să se refacă pana de curent, am început să discutăm despre Vatra Românească care avea mare succes ca organizație civică și care născuse un partid, PUNR”, spune SRS în volumul cu pricina.

”Băcanu a spus să facem și noi la fel. Din vorbă-n vorbă, Constantin Ticu Dumitrescu a propus denumirea de Alianță Civică. Băcanu, care are mult umor, a început să râdă și a spus AC și PAC. Ce-i ăla PAC? Partidul Alianței Civice, a precizat el. Și am discutat să vedem dacă este oportun sau nu să facem și un partid. Era oportun. În ideea că putem atrage intelectualitatea, mai întâi în Alianța Civică, și apoi, în politică”, rememorează gazetarul.

Sânge tânăr

SRS își amintește de primele discuții: ”Da. Dar în primul rând, trebuia să anihilăm extremismul naționalist al Vetrei Românești și al aripii politice, PUNR. Partidul Alianței Civice aș fi vrut atunci să fie ca un aspirator pentru intelectualii de toate culorile politice care, în faza a doua urmau să fie vărsați în partidele istorice. Făceam astfel o infuzie de oameni tineri și dinamici, în cele trei partide, relativ osificate. Aveam o obiecție și un semn de întrebare. Dacă noul partid nu mai dorea să se autodesființeze? În cele din urmă, am făcut un plan”.

 

Ziarul scris de cititori

Ca de obicei, SRS preia ideea unei publicații: ”Eu m-am angajat să fac ziarul Alianței Civice, ca să avem un punct de plecare. A fost o performanță. Am lansat acest ziar și l-am dus mai departe cu doar câțiva colaboratori și cu două-trei dactilografe de la România Liberă. Pe vremea aceea, nu era o problemă să ai tiraj mare. Ca să pot face zilnic acest ziar, fără redacție, am pornit de la un concept foarte simplu. Primeam la România Liberă mii și zeci de mii de scrisori. Scoteam din corespondență ce mi se părea relevant, puneam titluri și aveam un ziar făcut din scrisori. Redactat practic de cititori. A avut un tiraj foarte mare. Dacă îmi amintesc bine, a atins 50.000 de exemplare. Avea profit”.

Pe fundamentul acestui ziar care a prins la public, s-a creat Alianța Civică. SRS dixit: ”Am făcut parte din primul nucleu de conducere. Acolo am cooptat-o pe Ana Blandiana și pe soțul ei, Romulus Rusan. În scurt timp a apărut și Emil Constantinescu. Acesta era cel mai conștiincios dintre noi. Eu și Petre Mihai Băcanu eram ocupați până peste cap în activitatea gazetărească, Ana Blandiana era mai mult poetă, Romulus Rusan stătea mai mult în trena ei, dacă nu mă înșel făcea parte din grup și Stelian Tănase, care preluase rolul unui ideolog, Ticu Dumitrescu trecuse cumva în culise, și singurul membru pus pe treabă, cu mânecile su[1]flecate, care scria aproape zilnic comunicate, era Emil Constantinescu”.

Și s-a făcut congres

”Pe atunci nu era privit de noi ca o persoană foarte importantă. Țin minte că într-o zi, eu stăteam într-un fotoliu și el neavând loc, se așezase pe brațul fotoliului. Știind că este profesor universitar, mi-a fost jenă și i-am făcut loc. Ne-am înghesuit cum am putut. Ceea ce vă relatez se întâmpla în clădirea Ateneului Român, unde Petre Mihai Băcanu, obținuse temporar câteva spații care i-au fost acordate drept mulțumire pentru acțiunea pe care România Liberă a declanșat-o, intitulată “Dă un leu pentru Ateneu”. Tot acolo am organizat congresul Alianței Civice...”, spune SRS.