Tot în volumul ”SRS.: “naşul” presei din România în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu: 49 de ani de presă printre securişti, disidenţi, politicieni, miliardari şi câţiva idealişti”, apărut în 2921 la Editura Evenimentul și Capital, mai aflăm o poveste legată de presa acelor ani. E vorba de nașterea celui mai occidental cotidian din România, Ultimul cuvânt.

Full color

Despre acest business, SRS spune: Lucram la Evenimentul Zilei. Eram redactor șef-adjunct. Coordonam cele mai importante departamente. Printre care, departamentul de politică, de investigații, de servicii secrete și departamentul social. Relația mea cu Cristoiu și cu ceilalți colegi de la Evenimentul Zilei, decurgea perfect. Dar, undeva, simțeam nevoia unei schimbări. Mă atrăgea ideea unei noi experiențe. A unei noi aventuri jurnalistice. Iar prietenul meu, Horia Tabacu, mi-a spus că sunt invitat să conduc un nou proiect editorial. Cea mai modernă publicație din România care urma să apară pe piață. Se numea Ultimul Cuvânt. Părea a fi prima investiție occidentală din presa română”.

Bani cu ghiotura

Pentru cei care nu maițin minte, amintim că, probabil, numai sculele fotoreporterilor, toate, făceau peste 100.000 de euro…

”M-am dus de curiozitate să văd despre ce este vorba. M-au primit niște cetățeni străini, niște isralieni, undeva pe lângă Piața Romană, într-o vilă dichisită și mi-au oferit din capul locului, poziția de redactor-șef și un salariu de 10 ori mai mare decât aveam la Evenimentul Zilei. În plus, primeam și 10% din acți[1]uni. Și aveam posibilitatea să creez o redacție de la zero. După cum mă tăia capul. Am acceptat”, rememorează Sorin Roșca Stănescu.

Pas decisiv

Era un gest de mare curaj, dar gazetari buni nu prea găseai pe toate drumurile.

”M-am dus la Cristoiu și i-am spus despre ce este vorba. M-a rugat să nu iau oameni de la Evenimentul Zilei. I-am spus că nu-i pot promite acest lucru. Dacă unii vor dori să vină după mine, îi iau. M-a întrebat cine cred că merită să îmi ia locul în poziția de redactor-șef adjunct. Fără nicio ezitare, i-am spus Dan Andronic. A fost uimit. “Cum adică? Este prea tânăr!”. Aveai 23-24 de ani. I-am răspuns că este cel mai bun ziarist pe care l-am avut în secția politică, că a excelat acolo atunci când a ajuns șef, că îi este lui foarte loial și că merită să ocupe această funcție. Mult timp, Cristoiu nu m-a iertat pentru că am plecat atunci”, mai spunea SRS în 2021.

Și a început marea aventură la Ultimul Cuvânt. Parcă se construia un Bild românesc. Toată lumea era în fierbere Roșca Stănescu îți aduce aminte că ”Două-trei luni de zile, am angajat oameni și “am dat la perete cu ei”. Adică făceam un ziar în orb. Urma să fie și a fost, primul ziar din România, 100% electronic. Dispărea hârtia. Dispăreau dactilografele. Se lucra exclusiv pe computer. Inclusiv fotografiile. Am creat o echipă de tineri jurnaliști care au învățat toate aceste lucruri. Sub aspect tehnic, am fost precursorii presei moderne”.

Șeful era Burci

Dar proiectul a eșuat în fașă. Din nefericire. Investitorii nu doreau altceva decât contracte de publicitate. Și totul urma să fie subordonat acestui obiectiv.

”A ieșit la iveală că adevăratul șef era Cristian Burci, față de care, la acea dată, aveam o serie de reticențe, generate de modul în care cumpărase publicitate la TVR. Am plecat la numărul 13. În a 13-a zi mi-am dat demisia. Cristian Burci a venit la mine acasă încercând să mă împace. Nu a reușit. M-am întors instantaneu la România Liberă, în aceeași poziție pe care o avusesem când am fost dat afară, dar cu un salariu de câteva ori mai mic decât avusesem la Evenimentul Zilei. Și minuscul față de salariul de la Ultimul Cuvânt. Atâta doar că Petre Mihai Băcanu, mi-a propus să fac un nou ziar, finanțat de societatea R, unde să fiu director și să am posibilitatea să-mi plătesc redactorii cu ce salarii doresc”, povestește SRS.