Calendar ortodox, 6 martie. Pomenirea celor 42 de mucenici, căzuți prizonieri și torturați de păgâni
- Antonia Hendrik
- 6 martie 2024, 06:16
În Calendarul Ortodox, ziua de 6 martie amintește de cei 42 de soldați care au căzut prizonieri. Păgânii i-au torturat pentru a-i determina să renunțe la credință, dar ei au rezistat până în ceasul morții.
În Calendarul Ortodox, astăzi, 6 martie, are loc pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea.
În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia – Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses. Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.
În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică. Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări. După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.
Pomenirea celor 42 de mucenici
Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele: „Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed.” Dar mucenicul le-a răspuns: „Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui.”
Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel: Teodor „Întrutotul Binecuvântat”, Calist cel „Neînfrânt”, Constantin cel „Nepreţuit”, Teofil cel „Minunat” şi Vasois cel „Puternic”.