Alexei Lungu, apropiat al lui Șor, lăsat fără buletin în România

Alexei Lungu, apropiat al lui Șor, lăsat fără buletin în RomâniaSursa foto: Partidul Șansă

Republica Moldova. Liderul Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, omul fugarului Ilan Șor, a rămas fără buletinul românesc. Potrivit presei din România, fostul jurnalist devenit politician a obținut în urmă cu câțiva ani cetățenia României, prin redobândire.

Aceleași surse au adăugat că, luna trecută, autoritățile române i-au anulat buletinul după un control al polițiștilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au descoperit că adresa sa din România era într-un imobil la care figurau mai mulți basarabeni.

Sursa foto: Arhivă/EVZ

„Ceea ce s-a întâmplat a fost dubios. La începutul lunii mai eram pe Aeroportul din Iași pe punctul de a urca în avion spre Istanbul. Atuncti am fost oprit de la îmbarcare de un polițist de frontieră și cred că un domn de la Serviciul Român de Informații care mi-au spus că mi s-a anulat buletinul pe 25 aprilie 2025. Motivul nu mi-a fost comunicat. Nu înțeleg cum de am putut să trec înainte prin Vama Sculeni și prin filtrele de la Aeroport atunci când am prezentat buletinul”, a afirmat Lungu pentru G4Media.ro.

Buletinul anulat, dar cetățenia rămâne valabilă

Chiar dacă documentul de identitate i-a fost retras, Alexei Lungu păstrează în continuare cetățenia română. Aceasta fiind dobândită prin procedura de redobândire în urmă cu câțiva ani. 

„Acum când a venit Soros la putere (în România, prin alegerea ca președinte a lui Nicușor Dan) nu m-aș mira să se lege și de cetățenie”, a mai spus Lungu care a adăugat că a depus o plângere penală împotriva serviciilor secrete românești la Parchetul Militar din Iași pentru modul abuziv în care ar fi fost percheziționat în Vama Sculeni, în octombrie 2023, când a vrut să intre în România.

În luna martie Alexei Lungu a primit citație de la CNA pe Aeroportul Chișinău în legătură cu o cauză penală ce vizează finanțarea ilegală a partidelor politice.

Sub investigație pentru finanțare ilegală a partidului

Anterior, în februarie 2025, Comisia Electorală Centrală a cerut dizolvarea Partidului „Șansă”, afiliat lui Șor. Potrivit vicepreședintelui autorității electorale, Pavel Postica, formațiunea politică nu ar fi respectat obligațiile legale privind raportarea financiară. Reprezentanții „Șansă” au respins acuzațiile și au subliniat că toate rapoartele au fost prezentate în timp.

Sursa foto: Partidul Șansa

Alexei Lungu, jurnalist de meserie, s-a implicat în politică la mai puțin de două săptămâni de la apariția partidului „Șansă”, devenind președintele formațiunii. Înainte de a deveni politician, Alexei Lungu a lucrat timp de zece ani în cadrul trustului „General Media Group”, în perioada în care holdingul era controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc. El și-a încheiat activitatea în trustul deținut de Plahotniuc în 2019, la scurt timp după plecarea acestuia din țară. 

Ulterior, Lungu s-a angajat în cadrul Societății cu Răspundere Limitată „Exclusiv Media”, afiliată fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. În 2022, Lungu a „aderat” la trustul media afiliat lui Ilan Șor. Toate posturile de televiziune la care a lucrat Lungu au fost de-a lungul timpului sancționate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului și acuzate de unii experți media de partizanat politic.