Alexandru Machidon, desemnat câștigător al concursului pentru funcția de procuror general
- Sanda Frunze
- 20 august 2025, 09:31
Sursa foto: Procuratura GeneralăRepublica Moldova. Alexandru Machidon, actualul procuror general interimar, a câștigat concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru funcția de procuror general. Totuși, numirea sa oficială va fi posibilă doar după ce va trece de evaluarea externă a integrității financiare și etice, parte a mecanismului de vetting aplicat în cadrul reformei justiției.
Decizia a fost luată după interviurile susținute de cei doi candidați la funcția de procuror general – Alexandru Machidon și Victor Furtună, șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Machidon a acumulat 8,86 puncte, devansându-l pe contracandidatul său, care a obținut 8,23 puncte.

Sursa foto: Radio Chișinău
„M-a motivat experiența profesională de peste 17 ani de activitate în sistemul procuraturii, inclusiv ca procuror conducător în procuraturile teritoriale”, a declarat Alexandru Machidon după concurs.
Procedura de numire și rolul evaluării externe
Potrivit legii, CSP urmează să transmită candidatura lui Machidon șefei statului pentru numire. Însă înainte, acesta trebuie să obțină un raport pozitiv din partea Comisiei de evaluare etică și financiară.
„Urmează noi să validăm sau să invalidăm, eventual, acel raport al Comisiei Vetting și, bineînțeles, să emitem decretul corespunzător. Este important să avem un procuror în termen legal, în cel mai mult șase luni de la vacanța funcției”, a explicat Dumitru Obadă, președintele CSP.
Ministerul Justiției: „Avem nevoie de stabilitate în sistemul procuraturii”
Ministra Justiției, Veronica Mihailov, a subliniat că funcția de procuror general are o importanță crucială în Republica Moldova.
„Pentru Republica Moldova este nevoie de stabilitate în sistemul procuraturii. Avem o agendă de reforme în contextul aderării la Uniunea Europeană foarte ambițioasă și sistemul procuratorii trebuie să facă parte din toate aceste reforme. Avem nevoie și de resurse și o direcție foarte clară, orientată spre combaterea corupției și a criminalității organizate”, a menționat Mihailov.

Veronica Mihailov-Moraru/ Sursa foto: gov.md
Cariera lui Alexandru Machidon
Machidon activează în sistemul procuraturii din 2011, când a fost numit procuror la Orhei. Ulterior, a ocupat funcții de conducere la Criuleni, Orhei și Chișinău. Din iunie 2024 a fost adjunct interimar la PCCOCS. În mai 2025, prin decretul președintei Maia Sandu, a fost numit procuror general interimar. Asta după ce Ion Munteanu a părăsit funcția pentru a deveni judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Funcția de procuror general este ocupată, potrivit legislației, pentru un mandat de șapte ani, fără posibilitatea de reînnoire.