Alexandru Arșinel, din nou la spital. Cu ce probleme se confruntă acum actorul

Alexandru Arșinel, din nou la spital. Cu ce probleme se confruntă acum actorulSursa: arhiva EVZ

Alexandru Arșinel se confruntă din nou cu probleme de sănătate. Actorul a fost transportat la spital de fiul său, pentru că se confruntă cu o iritație a pielii, ce trebuie tratată pentru a nu se infecta.

Alexandru Arșinel a ajuns din nou pe mână medicilor, după ce fiul lui l-a dus la spital pentru a fi tratat de escară.

Escara reprezintă o iritație semnificativă a pielii, cu care se confruntă persoanele care stau foarte mult timp la pat.

În ultimul timp, marele actor a mers foarte des la spital pentru a se trata de diverse afecțiuni de care suferă. Zilele trecute a ajuns la spital după ce s-a simțit rău, însă la scurt timp și-a revenit și a fost lăsat să plece acasă.

Starea de sănătatea a lui Alexandru Arșinel este precară

În 16 august, actorul a fost transportat la spital, după ce a acuzat stări de rău, iar ambulanța a venit la azilul la care acesta locuia. După ce problemele cu inima s-au agravat, iar el a avut în continuare nevoie de supraveghere medicală.

El a stat atunci internat mai multe zile la Institutul Clinic Fundeni la secția de Terapie Intensivă, iar starea lui de sănătate nu dădea semne să se îmbunătățească.

Potrivit medicilor, actorul avea un sindrom inflamator persistent și agresiv. Marelui actor i s-a făcut o evaluare gastroenterologică extinsă, care a inclus endoscopie digestivă, fără a i se descoperi însă sursa infecției. De asemenea, nici tomografia computerizată efectuată nu a identificat o cauză a sindromului infecțios.

Actorul a fost internat în spital și la începutul anului

Primele semne că starea medicală a lui Alexandru Arșinel nu e deloc bună au apărut în februarie, anul acesta. Actorul ajungea, într-o zi de marți, de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în locuința lui.

A fost conștient și cooperant în timpul primului consult, de acasă, apoi i s-au făcut investigații amănunțite și a fost diagnosticat. Alexandru Arșinel a refuzat internarea și revenit acasă.

Actorul a fost internat în luna iulie într-un centru specializat de îngrijiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat. Fiul său declara atunci că actorul nu se mai putea deplasa și, din acest motiv, familia a decis internarea lui la căminul de bătrâni.

Ne puteți urmări și pe Google News