Noi informații despre Alexandru Arșinel. De ce a ajuns actorul la spital și ce nu mai face

Noi informații despre Alexandru Arșinel. De ce a ajuns actorul la spital și ce nu mai face sursa: arhivă EVZ

Alexandru Arșinel a ajuns din nou pe mâna medicilor. El a fost trasportat de urgență la spital după ce s-a simțit rău. Actorul este conștient și îi recunoaște pe cei din jur, potrivit familiei, dar este un lucru esențial pe care nu-l mai face, se plânge fiul său.

Alexandru Arșinel trece din nou prin momente de cumpănă. În ultimele luni starea sa de sănătate s-a deteriorat, iar acum a ajuns, din nou, de urgență la spital. Familia sa nu a oferit informații despre problemele cu care se confruntă acum marele actor. Fiul său l-a însoțit la spital și a fost surprins de paparazzii spynews.ro, în timp ce aștepta pe un scaun ca medicii să îi consulte pe tatăl său.

Sursa:capturavideo spynews

Internat într-un cămin

Alexandru Arșinel a fost internat în luna iulie într-un centru specializat de îngrijiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat. Fiul său declara atunci că actorul nu se mai putea deplasa și, din acest motiv, familia a decis internarea lui la căminul de bătrâni.

„L-am internat pe tata în urmă cu câteva zile la un cămin specializat pe probleme locomotorii, din apropierea Bucureștiului. Tata are niște escare la călcâie și nu se mai poate deplasa. Am decis că e mai bine așa pentru a începe procesul de vindecare și de a se recupera locomotor. Mental, tata e bine, recunoaște lumea din jur și vorbește. Însă nu mai glumește ca pe vremuri. Nu știm cât va rămâne internat, cât va fi necesar pentru recuperarea sa. Mama a rămas acasă!”, a declarat atunci Cristian Arșinel.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din nou la spital

La mijlocul lunii august însă, starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutățit brusc, iar Alexandru Arșinel a fost internat la Terapie Intensivă, pe secția de urologie a Institutului Clinic Fundeni. Au existat atunci zvonuri protrivit cărora actorul ar fi avut o infecție serioasă, iar familia a decis să nu îl mai ducă înapoi la căminul de bătrâni.

În ultimii ani Alexandru Arșinel a avut multe probleme de sănătate. În 2021 s-a infectat cu coronavirus și a trecut prin două intervenții chirurgicale pe cord, în urma cărora a rămas cu sechele. Acum nouă ani a suferit un transplant renal.