Alex Bodi, lovitură fatală pentru Bianca Drăgușanu. S-a aflat tot

Alex Bodi, lovitură fatală pentru Bianca Drăgușanu. S-a aflat tot

Cunoscut drept un personaj agresiv cu femeile din viața sa, Alex Bodi se revanșa față de acestea, după episoadele violente, oferindu-le bani și făcându-le cadouri scumpe. Numai că, Bianca Drăgușanu va avea o surpriză nu tocmai plăcută.

 

Fosta soție a controversatului afacerist din Mediaș, Bianca Drăgușanu, a povestit în mai multe rânduri că ar fi fost victima ieșirilor violente ale acestuia. Pe de altă parte, tot ea a relatat că după fiecare asemenea episod, Alex Bodi îi dădea sume importante de bani.

În urmă cu doar câteva luni, Bianca Drăgușanu spunea că ar fi primit de la fostul soț suma de 6.000 de euro sub formă de „cadou”. Banii ar fi reprezentat o (răs)plată, din partea lui Bodi, după un astfel de episod care a împiedicat-o să-și desfășoare activitățile care îi aduc venituri, după cum relatează Rețete și Vedete.

În prezent, Alex Bodi este în arest preventiv și are calitatea de suspect într-un dosar penal de proxenetism, șantaj, trafic de persoane și de droguri de mare risc, instrumentat de DIICOT Craiova. În fața procurorilor, el este apărat de avocatul Cătălin Dancu.

Într-o conferință de presă, avocatul a încercat să-i construiască o altă imagine, de om preocupat de familie și de cei apropiați, care cheltuie oricât pentru binele acestora.

 Profiturile uriașe ale lui Alex Bodi

Avocatul Cătălin Dancu a susținut că din profitul pe care l-a făcut în 2019, din afacerile pe care le-a administrat, de aproximativ 7 milioane de euro, Alex Bodi ar fi oferit o mulțime de bani femeilor din viața sa, după cum relatează publicația Rețete și Vedete.

„Cu privire la tranzacțiile financiare ale sale, nu fac un secret. Valoarea veniturilor nete la sfârșitul anului 2019, după impozitare, pe care domnul Bodi Alexandru le-a depus, depășește suma de 7 milioane euro. Toate tranzacțiile din Germania, din contractele de muncă, atât cele din perioada care fac obiectul verificării cât și cele actuale au fost depuse la dosarul de verificare. Veniturile provin și din Spania, din Germania și din România. Nu există acte care fac obiectul dosarului, care țin de persoana clientului meu pe teritoriul României”, a explicat avocatul Cătălin Dancu, conform sursei citate.

Un tip foarte risipitor

Avocatul a arătat că Alex Bodi i-a transferat 30.000 de euro Elvirei Cojocaru, iar alți 150.000 de euro Dianei Manole. Fosta soţie a acestuia, cu care are o fetiță, Silvia Salagean, dar și Monica Miclea sau Raluca Ignat au primit, de asemenea sume foarte mari de-a lungul acestui an, după cum relatează sursa citată mai sus. În acest context, Bianca Drăgușanu a ieșit cea mai șifonată din relația cu Bodi: și bătută, și cu mai puțini bani. O adevărată lovitură pentru „divă”.

Din descrierea făcută de avocat, rezultă că Alex Bodi este un tip risipitor care cheltuie sute de mii de euro pe vacanţe luxoase sau pe petreceri în cluburi de noapte. Astfel, într-o singură noapte a spart, într-o astfel de locație suma de 11.000 de euro.