Alertă meteo. Cod galben de furtuni și ploi torențiale. Vremea rea în aproape toată țara

Alertă meteo. Cod galben de furtuni și ploi torențiale. Vremea rea în aproape toată țara Sursa foto: arhiva EVZ

Județele Constanța și Tulcea se vor afla în cursul zilei de duminică, 13 iunie, sub o avertizare meteo Cod Portocaliu de ploi abundente. Vremea se va menține instabilă și în majoritatea județelelor țării, unde a fost instituit un Cod Galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, pentru cele două județe, care va fi valabil până la ora 23:00.

Conform prognozei meteo transmisă de ANM, în intervalul orar 14.00 – 23.00, în cele două județe dar cu precădere în zona litoralului, se vor produce ploi torențiale cu frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Va ploua abundent şi se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat vor ajunge chiar la 50...60 l/mp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cod galben în aproape toată țara

Meteorologii au mai instituit, tot pentru ziua de duminică, un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi intensificări ale vântului. Acesta va fi valabil pentru judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, precum și pentru Municipiul Bucureşti.

Pe tot parcursul zilei de duminică, în Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei şi local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 35...40 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65...70 km/h în vestul şi sudul Olteniei, iar în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăşi 90...100 km/h. Local şi temporar, se vor înregistra intensificări ale vântului şi în celelalte zone, cu precădere în Transilvania.

Se anunță ploi torențiale în București

Cerul va fi variabil în prima parte a zilei de duminică în Bucureşti, apoi instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări şi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice şi posibil grindină.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă în medie de 15...25 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate averselor, când vor fi posibile şi vijelii.

La orele amiezii, temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, dar va scădea rapid în timpul ploii, spre 16...18 grade.

Început de săptămână ploios

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică, o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate valabilă începând de luni dimineaţa și până miercuri. Această avertizare va fi valabilă în jumătatea de est a ţării şi local la munte.

Avertizarea va intra în vigoare de luni, începând cu ora 10.00, luni și se va încheia miercuri, la aceeași oră, 10.00.

În intervalul menţionat, în jumătatea de est a ţării şi local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.