Alertă în Poliţia Română. Falşi poliţişti prinşi în flagrant, în Capitală
- Lucian Ionescu
- 20 ianuarie 2020, 23:20
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, de la Poliţia Sectorului 1, din Capitală, au reuşit să reţină, după ce au organizat un flagrant, patru indivizi care se dădeau drept poliţişti.
Escrocii erau pe punctul de a tâlhări un cetăţean italian. Metoda folosită de escroci poartă numele „Maradona”.
Flagrantul a fost organizat, duminică, 19 februarie, de către adevăraţii poliţişti care îi filau de mai mult timp pe escroci.
Bărbaţii s-au dat drept poliţişti şi au determinat un cetăţean italian să le dea documentele şi banii pe care îi avea asupra sa, moment în care au încercat să sustragă o parte din bani. Nu au mai apucat pentru că poliţiştii reali de data aceasta, au acţionat în forţă şi i-au imobilizat şi încătuşat pe cei patru indivizi.
„În data de 19 ianuarie 2020, poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 1 au prins în flagrant 4 bărbaţi, care prin uzurparea de calităţi oficiale au determinat un bărbat, cetăţean italian, să le înmâneze documentele şi banii pe care ii avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deţinută. Au fost imobilizaţi şi conduşi la subunitatea de poliţie pentru audieri”, anunţă Poliţia Capitalei.
Cei patru indivizi sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi sunt cercetaţi în patru dosare penale fiind acuzaţi de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale. În cursul zilei de astăzi, 20 ianuarie, urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit jurnalmm.ro