Alegerile din toamnă în Catalonia, o nouă provocare a separatiștilor

Alegerile din toamnă în Catalonia, o nouă provocare a separatiștilor

Alegerile regionale anticipate în Catalonia au fost convocate la 27 septembrie de șeful executivului regional, care se așteaptă ca rezultatele scrutinului să-i dea un fel de undă verde pentru a obține în cele din urmă independența acestei regiuni din nord-estul Spaniei.

Cu toate acestea, decretul semnat luni de Artur Mas nu face nicio referire la independența Cataloniei, în timp ce guvernul de la Madrid se opune cu înverșunare independenței regiunii, informează Agerpres.

Șeful executivului catalan, care face deja obiectul unei anchete pentru că a organizat în noiembrie anul trecut un referendum simbolic asupra independenței, a asigurat în prealabil că decretul ar fi "inatacabil juridic". Dar "politic, alegerile vor fi un plebiscit pentru libertatea și suveranitatea Cataloniei", a anunțat el.

Madridul respinge această noțiune de alegeri-"plebiscit". Catalanii sunt doar chemați "să-și aleagă parlamentul regional, care la rândul său va alege noul președinte și nimic altceva", a subliniat luni purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol Soraya Saenz de Santamaria, citat de AFP.

Mas a format o listă comună cu rivalii săi Esquerra Republicana, un partid separatist de stânga, și asociațiile separatiste care au organizat manifestații impresionante în ultimii ani. Campania electorală se va deschide pe 11 septembrie, de Ziua Cataloniei, cu o nouă manifestație de anvergură la Barcelona.

Chiar dacă ultimele sondaje arată că majoritatea catalanilor se opun independenței regiunii lor, Artur Mas și aliații săi se așteaptă la mobilizarea susținătorilor lor pentru a obține majoritatea absolută în parlamentul regional. Ei consideră că acest lucru este suficient pentru a pune în aplicare planul lor de creare a unui stat independent, trebuind să conducă în optsprezece luni la adoptarea unei constituții, notează France Presse.

Ne puteți urmări și pe Google News