Alegeri prezidențiale 2024. Pe cine pariază Victor Ponta în turul doi

Alegeri prezidențiale 2024. Pe cine pariază Victor Ponta în turul doiVictor Ponta Sursa Foto - Dreamstime

Fostul premier al României și consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu, Victor Ponta, a vorbit despre candidații la alegerile prezidențiale și a indicat cine are cele mai mari șanse de a ajunge în turul doi.

Victor Ponta comentează candidații la prezidențiale

După ce întâlnirea de miercuri seara nu a reușit, liderii PSD-PNL s-au reunit din nou joi, 20 iunie, pentru a discuta despre data alegerilor prezidențiale. Unele surse ale Antena3 CNN au dezvăluit că sunt luate în considerare două posibilități: organizarea primului tur să aibă loc pe 15 septembrie, fie pe 29 septembrie.

Prin urmare, primul tur ar avea loc pe 15 septembrie, iar al doilea tur ar avea loc pe 29 septembrie. Cu toate acestea, dacă primul tur va avea loc pe 29 septembrie, turul secund va avea loc pe 13 octombrie. O decizie finală în acest sens ar urma să fie luată marți, 25 iunie.

Cine ar putea candida anul acesta la alegerile prezidențiale

Încă nu există nicio claritate în ceea ce privește candidații la prezidențiale. Până acum, lista potențialilor candidați este următoarea:

  • Marcel Ciolacu,
  • Nicolae Ciucă,
  • George Simion,
  • Mircea Geoană,
  • Cătălin Drulă,
  • Diana Șoșoacă,
  • Dacian Cioloș,
  • Ana Birchall
  • Elena Lasconi.

Fostul premier al României și în prezent consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu, Victor Ponta, a dezvăluit cine are cele mai mari șanse, în opinia sa, să intre în turul doi.

alegeri

Clotilde Armand pierde lupta la BEC. Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Eu nu-i vreau locul lui Ciolacu, chiar îi vreau binele”

Se pare că prim-ministrul Marcel Ciolacu are cele mai multe șanse, susține Victor Ponta.

„Cu siguranță Marcel Ciolacu, dacă candidează din partea PSD, intră în turul doi. Niciodată n-a existat candidatul PSD să nu fie în turul doi și intră de pe primul loc, cam așa a intrat candidatul PSD. Deci, pentru candidatul PSD problema nu e să intre în turul doi.

Eu, dintre cei pe care-i afișați aici, relații apropiate am doar cu domnul Ciolacu, că așa s-a întâmplat și chiar îi vreau binele. Și când am ieșit public și am zis să gândească de trei ori.

Dacă va candida, cu siguranță intră în turul doi Marcel Ciolacu și are prima șansă. Dacă intră cu George Simion, a câștigat. Sunt foarte fericit dacă intră cu George Simion. Dacă intră cu Mircea Geoană, sunt fericit. Doi social-democrați în turul doi, unul dintre iese.

Poate că se rupe blestemul anul ăsta și intră Ciolacu și câștigă, Doamne-ajută. Dar, știți, eu nu-i vreau locul lui Ciolacu. Nici nu-s membru PSD, n-am cum să-i iau locul. Chiar îi vreau binele, am o experiență și când în jurul tău toată lumea zice ești cel mai bun, e bine să ai și pe unul care să zic 'auzi, gândește-te puțin înainte să sari în piscină, că să nu scoată ăștia apa din piscină, atât'.

Dacă va candida, cu siguranță intră în turul doi Ciolacu”, a declarat Victor Ponta, în cadrul emisiunii „Subiectiv” de la Antena 3 CNN.