Al șaselea caz de variola maimuței în România. „Sunt două variante de virus.” Ce spun autoritățile

Al șaselea caz de variola maimuței în România. „Sunt două variante de virus.” Ce spun autoritățileSursa foto: arhiva EVZ

Autoritățile au anunțat al șaselea caz de variola maimuței în România. Acesta va rămâne în izolare, iar specialiștii vor face mai multe verificări pentru a afla de unde s-a infectat cu virusul.

Al șaselea caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România, anunță autoritățile. Pacientul este în vârstă de 40 de ani și s-a dus să efectueze un control la o clinică medicală din București. Medicii au aflat că are variola maimuței și i-au recomandat să rămână în izolare.

De asemenea, a fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți.

Persoanele născute înainte de anul 1979 sunt vaccinate împotriva variolei, iar șansele de a se infecta cu noul virus sunt mici, a explicat medicul infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București, Adrian Marinescu.

"Vaccinul pentru variola umană asigură, din fericire, o eficacitate de 80 – 85 la sută din datele pe care le avem. Ceea ce înseamnă că persoanele născute după 1979, când nu a mai fost obligatorie vaccinarea, au un risc mare de a infecta. Și altceva ce este foarte important: prin vaccinare se asigură o imunitate durabilă de zeci de ani", a precizat Adrian Marinescu, într-un interviu pentru Europa Liberă.

"Sunt două variante de virus atunci când vorbim de variola maimuței.

Sursa foto: trm.md

Este varianta din Africa de Vest care mai blândă ca formă și înseamnă o mortalitate mult sub 1%. Sunt cazurile pe care le avem acum în afara Africii.

Și a doua variantă e cea din Congo, adică Africa Centrală, unde într-adevăr vorbim de o mortalitate mai mare, de 10 la sută. Din fericire, nu avem astfel de cazuri în afara Africii", a mai declarat directorul medical al Institutului "Matei Balș" din București.

Alexandru Rafila, despre variola maimuței

Și Alexandru Rafila a avut o serie de recomandări pentru români.

„Aș vrea să fac și eu o clarificare, pentru că eu am dat un interviu câtorva colegi apropo de acest subiect legat de variola maimuței. Am recomandat utilizarea prezervativului sau chiar abstinența în situația raporturilor sau a relațiilor cu persoane întâmplătoare, cu persoane necunoscute. Nu se referă la o viață fără riscuri, deci cine își asumă astfel de riscuri ...

Am dat o astfel de recomandare, evident, fiind vorba de o boală care se transmite printr-un contact apropiat, prelungit, prin intermediul secrețiilor. Calea de transmitere sexuală este una dintre cele importante la această boală și evitarea relațiilor cu persoane cunoscute în mod evident este o măsură de protecție individuală pe care putem să o luăm cu toții cei care suntem la risc sau persoane care sunt la risc pentru așa ceva”, a declarat Rafila.