Al doilea mare faliment bancar din istoria SUA. Criza Silicon Valley Bank afectează firmele de tehnologie

Al doilea mare faliment bancar din istoria SUA. Criza Silicon Valley Bank afectează firmele de tehnologieSursa foto. Dreamstime

Silicon Valley Bank (SVB) a fost închisă de autoritățile de reglementare din Statele Unite din cauza temerilor legate de situația sa financiară. Instituția financiară este unul dintre principalii creditori ai sectorului tehnologic. Departamentul pentru Protecţie Financiară din California a preluat SVB şi a transferat Corporaţiei Federale pentru Garantarea Depozitelor (FDIC) gestionarea activelor sale.

Autoritățile de reglementare financiară din SUA au anunţat închiderea băncii Silicon Valley Bank (SVB) din cauza lipsei de lichidităţi şi a insolvenţei. Aceștia au precizat că vor fi luate măsuri pentru a garanta și proteja toate depozitele sale asigurate, după cum relatează agenţia EFE.

Silicon Valley Bank (SVB) s-a prăbușit vineri dimineață, la începutul weekendului, după ce a trecut printr-o criză de capital a cărei consecință a fost al doilea cel mai mare faliment al unei instituții financiare din istoria SUA.

Criza a fost declanșată la jumătatea săptămânii trecute, miercuri seara, de anunțul conducerii SVB că intenționează să strângă 2 miliarde de dolari pentru a-și „consolida poziția financiară”. Oficialii băncii au precizat că au suferit pierderi pe fondul încetinirii mai ample a sectorului tehnologic. Potrivit acestora, dificultăţile financiare au determinat conducerea băncii să renunţe la investiţii de circa 21 miliarde dolari, cu pierderi de aproape 1,8 miliarde dolari.

Anunțul de miercuri i-a făcut pe mulţi clienţi să-şi retragă banii şi a dus la scăderea cotaţiei bursiere a companiei, care, la rândul său, a afectat sectorul bancar în general, atât în SUA, cât şi în alte ţări. În același timp au apărut îngrijorări pe piață că situația s-ar putea repeta și în cazul altor bănci.

Autoritățile vor proteja depozitele clienților

Departamentul pentru Protecţie Financiară din California, unde îşi are sediulbanca, a explicat, într-un comunicat, că a preluat SVB. Potrivit sursei citate, gestionarea activelor unității financiar bancare a fost transferată Corporaţiei Federale pentru Garantarea Depozitelor (FDIC). FDIC a anunţat că a luat măsuri pentru a proteja depozitele şi că toţi clienţii cu fonduri asigurate vor avea deplin acces la ele în cel mai scurt timp. Celor care au depozite negarantate de către autorităţile federale, FDIC le va plăti săptămâna viitoare un dividend şi le va da un certificat pentru restul fondurilor. În baza acestui certificat, banii vor fi rambursați pe măsură ce se vor vinde activele băncii.

FDIC, care este fondul ce garantează depozitele bancare în SUA, cere clienţilor SVB să intre în contact cu fondul în cazul în care au conturi cu peste 250.000 dolari, suma standard asigurată în ţară.

Autorităţile de reglementare au creat o entitate „moştenitoare” a SVB care va relua activităţile băncii, cel târziu luni. Astfel va fi garantat serviciul pentru clienţi, accesul la fonduri sau plata cecurilor. Conform datelor FDIC, Silicon Valley Bank avea 17 sucursale în statele California şi Massachusetts, iar la finalul anului 2022 deţinea active în valoare de circa 209 miliarde dolari şi aproximativ 175,4 miliarde dolari în depozite.

Wall Street, care vineri a deschis pe roşu, dar ulterior s-a redresat, a revenit pe scădere după anunţul privind închiderea SVB de către reglementatori.

Impactul închiderii SVB asupra firmelor de tehnologie

Silicon Valley Bank a fost înființată în 1983, iar de atunci a crescut până a devenit a 16-a ca mărime din SUA. Activele sale au atins nivelul de 210 miliarde de dolari. De-a lungul anilor, potrivit rapoartelor, lista sa de clienți a crescut și a ajuns să includă unele dintre cele mai mari nume din domeniul tehnologiei de consum, precum Airbnb, Cisco, Fitbit, Pinterest și Square.

Intervenția autorităților de reglementare a speriat investitorii și a inversat încercarea de redresare de scurtă durată a pieței în general, indicele Dow Jones scăzând cu 1,3% în cursul după-amiezii, S&P cu 1,7%, iar Nasdaq, indicele puternic tehnologic, cu peste 2%.

Brad Hargreaves, fondatorul unui start-up care a făcut parte anterior din consiliile de administrație ale unor companii care au făcut afaceri cu SVB, a declarat că instituția bancară a jucat adesea un dublu rol de creditor corporativ și personal pentru directorii executivi.

Mulți directori de start-up-uri ale căror companii au făcut afaceri cu SVB se confruntă acum cu o criză a salariilor, a spus Hargreaves. FDIC este autorizat să deblocheze doar depozitele asigurate de până la 250.000 de dolari. Acest lucru sporește riscul ca aceste companii să anunțe concedieri sau disponibilizări a zeci sau chiar sute de angajați, a avertizat el.

Ne puteți urmări și pe Google News