Ajutor pentru pensionarii din România. Banii vor fi virați pe card

Ajutor pentru pensionarii din România. Banii vor fi virați pe cardPensionar. Sursa foto: Pixabay

Luna iunie vine cu vești bune pentru milioane de pensionari. Prima tranșă a ajutorului pentru alimente și mese calde, în valoare de 125 de lei, va fi virată pe cardurile speciale ale beneficiarilor. Programul „Sprijin pentru România” continuă în 2025 și este destinat persoanelor cu venituri mici.

Vești bune pentru pensionari

Cei vizați vor primi 125 de lei pe cardurile de alimente. Prima tranșă va fi virată la începutul lunii iunie, iar a doua va ajunge la beneficiari în decembrie.

Veștile nu sunt la fel de bune pentru seniorii care așteptau mica recalculare. Deși această procedură trebuia finalizată până în luna martie, 463.000 de pensionari nu au primit încă rezultatele finale din partea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Ajutorul financiar, în valoare totală de 250 de lei, va fi acordat pensionarilor care au cel puțin 65 de ani și beneficiază de indemnizație socială, persoanelor cu handicap încadrate în plafonul de venit eligibil, precum și familiilor și persoanelor singure care primesc ajutor de incluziune.

Cum pot fi folosite voucherele

Voucherele pot fi utilizate pentru achiziționarea produselor alimentare sau pentru plata meselor calde. Programul de sprijin va continua până în 2027.

Carduri pentru alimente

Card pentru alimente. Sursa foto: Facebook

Comparativ cu anii anteriori, valoarea totală a ajutorului pentru alimente a fost redusă. În 2024, sprijinul financiar era de 250 de lei, iar banii erau virați o dată la două luni.

Sprijin pentru pensionari. Ce trebuie să știe cei care nu sunt eligibili pentru ajutorul de 125 de lei

Pentru persoanele vulnerabile care nu se încadrează în criteriile de eligibilitate pentru ajutorul de 125 de lei, statul oferă pachete cu alimente ca formă alternativă de sprijin. Acestea sunt destinate beneficiarilor de ajutor pentru incluziune, familiilor care primesc sprijin pentru întreținerea copiilor, precum și persoanelor aflate temporar în situații dificile, stabilite prin anchete sociale. Pachetele pot fi ridicate de la centrele locale desemnate.

Veștile nu sunt la fel de bune pentru seniorii care așteptau mica recalculare. Deși această procedură trebuia finalizată până în luna martie, 463.000 de pensionari nu au primit încă rezultatele finale din partea Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Aplicația destinată recalculării se află în faza de testare.