Ajutor pentru facturile la căldură. Cine îl primești și în ce condiții
- Bianca Ion
- 8 octombrie 2025, 07:03
Sursă foto: FreepikPentru iarna 2025–2026, pensionarii cu venituri reduse și alte categorii de consumatori vulnerabili vor continua să primească ajutorul pentru încălzire, potrivit legislației în vigoare. Sprijinul financiar se acordă în funcție de venitul lunar al solicitantului, iar pragul de eligibilitate stabilit anterior rămâne același, chiar dacă pensiile au fost majorate ca urmare a procesului de recalculare.
Cine poate beneficia de ajutorul pentru încălzire în sezonul 2025–2026
Și în iarna 2025–2026, persoanele cu venituri reduse, inclusiv pensionarii, vor putea beneficia de ajutorul financiar pentru încălzirea locuinței, indiferent de majorările rezultate din procesul de recalculare a pensiilor. Programul se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, iar criteriile de eligibilitate rămân neschimbate:
- pentru familii, venitul net lunar pe membru nu trebuie să depășească 1.386 lei;
- pentru persoanele singure, plafonul maxim admis este de 2.053 lei net pe lună.
Astfel, toți beneficiarii care se încadrează în aceste limite pot solicita sprijinul, acordat doar pentru locuința de domiciliu sau reședință, fiind destinat exclusiv consumatorilor vulnerabili.

Ajutor încălzire. Sursă foto: Arhiva EVZ
Cum se calculează ajutorul pentru încălzire
Cuantumul ajutorului pentru încălzire se calculează în funcție de venitul net lunar și de tipul de sistem de încălzire utilizat, fiind raportat la o sumă de referință stabilită prin lege. Gradul de compensare variază proporțional: cei cu venituri foarte mici beneficiază de sprijin integral, în timp ce pentru veniturile apropiate de plafonul maxim procentul scade semnificativ.
Astfel:
- pentru venituri de până la 200 lei/persoană, ajutorul acoperă 100% din costul de referință;
- între 200 și 440 lei, compensarea este de 80–90%;
- în intervalul 560–920 lei, procentul scade la 50–60%;
- iar pentru persoanele aflate la limita superioară a eligibilității — 1.386 lei pentru familii și 2.053 lei pentru persoane singure — sprijinul se reduce la 10%.
Există plafoane lunare maxime impuse
Sprijinul financiar pentru încălzire este limitat prin plafoane lunare maxime, diferite în funcție de tipul de combustibil folosit. Astfel, suma acordată nu poate depăși 250 lei pe lună pentru cei care folosesc gaze naturale, 500 lei pentru energie electrică și 320 lei pentru lemne, cărbuni sau alți combustibili solizi ori petrolieri.
„Ajutorul este valabil exclusiv pentru un singur sistem de încălzire, iar persoana care îl solicită trebuie să fie titularul contractului de furnizare pentru tipul de energie utilizat”, precizează autoritățile.
Ce categorii sociale sunt incluse
Sprijinul este destinat nu doar pensionarilor și persoanelor cu venituri mici, ci și altor grupuri sociale aflate în dificultate financiară.
Pentru a beneficia de ajutor, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții: să nu primească alte forme de subvenții pentru încălzire, să utilizeze un singur sistem de încălzire și să prezinte documente care atestă consumul.
Totodată, ajutorul nu poate fi cumulat cu alte tipuri de sprijin și se acordă doar pentru o locuință – cea de domiciliu sau reședință declarată.