Potrivit B1 TV, Alexandru Gheorghiu, în vârstă de 66 de ani, este acuzat de comiterea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Faptele s-au petrecut la mitingul neautorizat de la Palatul Cotroceni, organizat în sprijinul Antenei 3 după ce Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Atunci jurnalista Mădălina Dicu a fost lovită cu picioarele, iar echipa de filmare agresată.

Cel care a sărit în apărarea Mădălinei a fost un coleg de breasă, asta în timp jandarmii prezenți la fața locului nu au intervenit, deși li s-a cerut ajutorul. În plus nimeni nu a fost legitimat, pentru a se stabili identitatea agresorilor.

 

Te-ar putea interesa și: