Profesor condamnat penal pentru agresiune asupra unui elev, păstrat la catedră
- Iuliu Vlădescu
- 26 octombrie 2026, 12:59
Sursa foto: arhiva EvZ
Un profesor de limba engleză de la Școala Gimnazială din Hopârta, județul Alba, a fost condamnat de Judecătoria Aiud la plata unei amenzi penale de 6.000 de lei pentru purtare abuzivă, după ce a prins de gât un elev de 14 ani în timpul orei. Incidentul, produs în decembrie 2024, a fost surprins de camerele de supraveghere din școală.
Profesor condamnat penal, încă la catedră
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Profesorul, în vârstă de 64 de ani, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă în formă agravată, întrucât victima era minoră, se afla în grija sa, iar fapta s-a petrecut în public.
Potrivit dosarului, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 12 decembrie 2024, în jurul orei 8:45. Elevul îi ceruse unui coleg să-i pună un cercel în ureche. Profesorul ar fi reacționat aruncând de pe bancă punga de chipsuri a băiatului, iar între cei doi a izbucnit un schimb de replici.
Conform rechizitoriului, cadrul didactic l-a prins pe elev de gât cu ambele mâini, apoi l-a scos din clasă și l-a dus pe hol. Acolo, l-ar fi lipit de un calorifer și l-ar fi strâns din nou de gât, înainte de a-i spune să se întoarcă în sala de curs.
Copil strâns de gât de profesor
În urma incidentului, băiatul a suferit excoriații și echimoze care au necesitat una-două zile de îngrijiri medicale.
Profesorul și-a recunoscut fapta și a solicitat judecarea cauzei prin procedura simplificată, ceea ce a dus la reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă. Instanța a refuzat însă renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea acesteia, apreciind că agresarea fizică a unui elev nu poate fi tolerată în cazul unui cadru didactic.

Justiție. Sursă foto: Freepik
„Chiar dacă persoana vătămată avea un comportament impertinent și nepotrivit în contextul dat, îngreunând desfășurarea orei de engleză, inculpatul avea alte mijloace la îndemână pentru a restabili ordinea, folosirea violenței fizice și verbale nefiind permise unui cadru didactic”, se arată în motivarea instanței.
Doar amendă penală, după agresiunea din școală
La stabilirea pedepsei, judecătorul a ținut cont de recunoașterea faptei, regretul exprimat de profesor, gravitatea leziunilor și faptul că incidentul a fost unul izolat într-o carieră didactică îndelungată. Au fost luate în considerare și caracterizările pozitive oferite de colegii săi.
Profesorul i-a cerut scuze elevului și mamei acestuia. Femeia nu a solicitat despăgubiri civile și a declarat că nu mai are pretenții în dosar. Băiatul continuă să facă ore de engleză cu același profesor.