AfD încearcă să rupă „cordonul sanitar” din estul Germaniei

AfD încearcă să rupă „cordonul sanitar” din estul GermanieiSursa foto: Tomnex | Dreamstime.com

Extrema dreapta germană din AfD își realege liderii și își confirmă poziția pro-rusă la un congres desfășurat la Essen.

Congres AfD la Essen

Orașul Essen a experimentat două realități total opuse în acest weekend. În timp ce zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a protesta în jurul Grugahalle, sala de sport aleasă de partidul radical Alternativa pentru Germania (AfD) pentru a-și desfășura congresul federal, calmul domnea în interiorul locației.

Afară aproximativ 4.000 de polițiști, drone și cel puțin trei tunuri cu apă au lucrat din greu pentru a garanta siguranța celor 600 de delegați ai acestei formațiuni politice, care au fost nevoiți să depășească gardurile și protestatarii care purtau bannere cu sloganuri, precum "drepturile omului în locul extremiștilor". Interiorul stadionului era în fierbere.

Pe holul care duce la sala principală, mai multe tarabe au vândut revista de dreapta "Krautzone", care scrie despre "noua dreaptă internațională și conservatoare" și în care Vladimir Putin, de exemplu, obține cinci puncte pentru calitățile sale de conducător.

Cine sunt candidații AfD

Ca și în Grugahalle, AfD rămâne în bula sa când vine vorba de scandalurile din ultimele luni. În campania haotică pentru alegerile europene, cei doi candidați principali ai săi au fost retrași din cauza numeroaselor scandaluri. Maximilian Krah, numărul unu pe lista electorală a acestei formațiuni, a lansat provocări, declarații misogine și insulte extreme în timpul campaniei, iar unul dintre asistenții săi a fost arestat sub suspiciunea de colaborare cu serviciile secrete chineze.

Celălalt candidat, Peter Bystron, a fost audiat de poliție sub suspiciunea de spălare de bani și luare de mită legată de donații din cercurile pro-ruse. De parcă nu ar fi de ajuns, ei au fost expulzați din fracțiunea ID de la Bruxelles, ceea ce înseamnă că AfD este acum mai izolat ca niciodată între partidele de dreapta din Europa și, totuși, nu au existat dezbateri deschise despre asta la congres.

"Nu ar fi viață, dacă nu ar fi uneori diferită de ceea ce ți-ai dorit", a spus liderul de partid Alice Weidel, rezumând succint ultimele luni pentru AfD. "Au fost urcuşuri şi coborâşuri, dar am reușit să obținem un rezultat excelent". Și poate de aceea în acest weekend au încercat să rămână calmi și să nu iasă din scenariu.

Pregătiri pentru guvernare

AfD visează mai mult ca niciodată la guvernare și din acest motiv agenda sa a fost elaborată într-un mod relativ strict, fără discuții sau dispute serioase între cei prezenți. Delegații au votat pentru menținerea conducerii duble și atât Tino Chrupalla cât și Alice Weidel au fost realeși ca lideri. Chrupalla a primit 82,7% din voturile celor aproximativ 600 de delegați prezenți la vot, în timp ce Weidel a primit 79,7%.

Nu au existat candidați adverşi și nici întrebări critice pentru niciunul dintre ei, deși există suficient material de discutat, în special în ce privește campania dezordonată pentru alegerile europene și abordarea șovăielnică a juntei. AfD nu a reușit să țină o dezbatere amplă la Essen, așa cum ar fi fost normal pentru alte partide.

În rest, puține schimbări în comitetul executiv federal, cu excepția lui Hannes Gnauck care tocmai a prezidat organizația de tineret Junge Alternative (JA), pe care Oficiul Federal pentru Protecția Constituției o descrie ca fiind "cu siguranță de extremă dreapta". JA este extrem de controversată chiar și în cadrul AfD din cauza radicalismului său.

Pregătiri pentru alegerile federale

AfD a ratat ocazia de a învăța din greșelile sale. În schimb, ea părea încrezătoare în victorie înaintea alegerilor de stat din Brandenburg, Saxonia și Turingia. Partidul, catalogat drept suspect de extremism de dreapta de către Oficiul Federal pentru Protecția Constituției, speră să își asume responsabilitatea guvernamentală acolo.

Și acesta ar trebui să fie doar începutul: cuvântul alegeri federale a fost deja menționat foarte frecvent și, prin urmare, adversarii săi politici au fost aspru atacați, atât partidele care formează coaliția guvernamentală cât și Uniunea Conservatoare. În acest sens, ei au criticat și presupusa dezindustrializare a Germaniei, solidaritatea cu Ucraina sau o politică europeană de conviețuire și, desigur, nu a lipsit agitația împotriva străinilor și împotriva migrației în general.

Cu toate acestea, partidul nu a reușit să ofere soluții reale și, în schimb, au apărut vechile revendicări populiste: oprirea imigrației sau deportarea străinilor criminali. Motto-ul obișnuit al AfD: Mai puțină Europă, mai multe state naționale.

AfD vrea să devină cea mai puternică forță din Turingia, Saxonia și Brandenburg

Dar care a fost motivul pentru pacea neobișnuită care domnește în Grugahalle? În comparație cu spectaculoasa conferință a partidului de la Essen din 2015, AfD a învățat ceva nou: conflictele nu mai au loc atât de des pe o scenă deschisă. Politologul Wolfgang Schröder de la Universitatea din Kassel vorbește chiar despre un "vechi partizanat" al AfD și cu atât mai mult în perspectiva viitoarelor alegeri regionale.

AfD vrea să devină cea mai puternică forță din Turingia, Saxonia și Brandenburg și, prin urmare, o dispută deschisă sau dezmembrarea conducerii partidului ar fi fost mai mult decât contraproductivă. Totuşi, această pace evidentă ar putea fi fragilă.

Mulți membri ai AfD au spus la Essen că cel mai târziu la următoarea conferință federală a partidului lucrurile vor deveni din nou foarte zbuciumate din cauza numeroaselor probleme nerezolvate, de exemplu atunci când se va decide o posibilă candidatură la alegerile federale din 2025. Atunci, bula AfD s-ar putea sparge.

(Articol de Rubén Gómez del Barrio, La Razon; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News