Afacerea Petrom- Petromservice, la judecată

Afacerea Petrom- Petromservice, la judecată

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţine 20% din Petrom, a solicitat instanţei anularea hotărârii acţionarilor de la finele anului trecut, prin care compania petrolieră şi-a votat bugetul de investiţii.

Mai mult, statul respinge preluarea Petromservice, deşi Consiliul Concurenţei a aprobat-o. Anul trecut, reprezentantul statului în Petrom a votat împotriva bugetului de investiţii pe motiv că documentaţia a fost trimisă târziu, iar AVAS nu a putut-o analiza. Acum, statul spune că a fost informat greşit despre problemele supuse dezbaterii, iar vânzarea Petromservice către Petrom este „contra interesului social“.

În timp ce reprezentanţii Petrom cred că „cererea AVAS este neîntemeiată deoarece au fost respectate drepturile tuturor acţionarilor“, statul spune că pe ordinea de zi era trecut votul pentru aprobarea investiţiilor Petrom pe 2007, dar de fapt s-a votat bugetul de investiţii revizuit pe anul 2007, în valoare de 3,8 miliarde de lei. Primul termen în proces a fost fixat pentru 6 martie. Petrom aruncă cu bani?

AVAS crede că acţionarii majoritari au aprobat o valoare prea mare a investiţiilor Petrom (n.r. - în exploatare şi producţie), mai ales că acestea au un grad mare de risc. Statul spune că este necesară o expertiză tehnico-economică a proiectelor mari de investiţii, deoarece, pe termen scurt, valoarea mare a investiţiilor afectează nivelul profitului şi reduce dividendele datorate acţionarilor. Nu în ultimul rând, Autoritatea crede că Petrom a plătit prea mulţi bani pentru achiziţionarea Petromservice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Petrom a anunţat, în septembrie, că va prelua compania de servicii petroliere Petromservice pentru 329 de milioane de euro şi va mai investi alte 90 de milioane de euro în companie. Petromservice aparţinuse Petrom până în 2002, când acţiunile au fost transferate Asociaţiei Salariaţilor din Petrom, condusă de Liviu Luca. Afacerea Petromservice a fost asociată mult timp cu Sorin Ovidiu Vîntu, partener cu Luca. Ei erau bănuiţi că doresc să beneficieze şi de procentul de 8% pe care statul îl va da salariaţilor Petrom în acţiuni.