Adriana Bahmuțeanu, critici dure la adresa lui Vlad Voiculescu

Adriana Bahmuțeanu, critici dure la adresa lui Vlad Voiculescu

Adriana Bahmuțeanu, fostă prezentatoare TV, participă alături de liderii AUR la un protest din fața Ministerului Sănătății, organizat după incendiul de la Matei Balș.

Adriana Bahmuțeanu este una dintre sutele de persoane ce participă la un protest organizat în lumina ultimei tragedii din România.

Este vorba despre incendiul de la Matei Balș de vineri dimineață, în urma căruia au murit șase persoane.

Vedeta TV are un mesaj dur pentru cei care stau nepăsători față de cele întâmplate. De asemenea, ea cere demisia mai multor nume grele din conducerea ministerelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adriana Bahmuțeanu, mesaj dur de la protest

„Eu am rămas șocată când am văzut situația de la Matei Balș.

Este strigător la cer faptul că atâția oameni au murit arși, că un om a fost găsit într-o toaletă după șase ore, carbonizat (...)

Românilor deja le e frică să mai meargă să se interneze într-un spital dacă văd că au probleme de sănătate.

Mie mi-e frică de infecțiile nosocomiale și mi-e frică să nu mor arsă! Dacă vreau să îmi dau foc, îmi dau eu, dar nu trebuie să ard în spitale oameni buni! E incredibil ce se întâmplă!

Ar fi normal ca cei care ne conduc să demisioneze, în frunte cu Vlăduț, magicianul Vlad Voiculescu, care, de fapt, e pus la conducerea Ministerului să privatizeze, că mai câștige niște bani.

A mai fost o dată ministru și trebuia să propună niște măsuri concrete.

Nu s-a întâmplat asta! Din păcate, nu cred că cineva își va da demisia! Din păcate, aceste proteste de stradă sunt doar pentru ca oamenii să strige durerea, să-și plângă morții și atât.

Din păcate, la nivelul societății nu se va schimba nimic, pentru că nu o s-și dea nimeni, nicio demisie!”, a spus Adriana Bahmuțeanu, pentru România TV.

Incendiul de la Matei Balș

Reamintim că vineri dimineață, în jurul orei 5:00, un incendiu a izbucnit la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.

În doar câteva minute, peste 30 de mașini de intervenție, pompieri, ambulanțe au ajuns la fața locului și au lichidat focul.

Șase oameni au murit în urma incendiului, restul pacienților internați fiind transportați la alte spitale pentru a primi îngrijiri medicale.

Până la acest moment nu s-a stabilit cu exactitate cauza incendiului, existând mai multe ipoteze care sunt investigate de autorități.