Adrian Mititelu, după FC U Craiova – FCSB 2-0. A așteptat multă vreme acest moment
- Emma Cristescu
- 8 decembrie 2023, 07:52
Adrian Mititelu a declarat că a așteptat multă vreme calificarea în sferturile Cupei României Betano și prima victorie cu FCSB de când a preluat FC U Craiova 1948. El speră ca echipa sa să ajungă în finală.
Adrian Mititelu este foarte fericit după ce FC U Craiova 1948 s-a impus cu 2-0 în fața celor de la FCSB și s-a calificat în sferturile Cupei României Betano unde întâlnesc FC Voluntari. Finanțatorul grupării din Bănie a declarat că a așteptat multă vreme acest moment și că este mândru de jucătorii săi care au eliminat o echipă puternică.
Speră ca FC U Craiova 1948 să ajungă în finală
„După 21 de ani, aveam 34 de ani când i-am bătut ultima oară și a trebuit să aștept foarte mult pentru acest moment. Dincolo de calificarea în Cupă care este foarte importantă pentru noi și sincer să fiu este o speranță, chiar dacă este destul de restrânsă, dar este una reală.
Poate ajungem în finală, de fapt când eliminăm Steaua din Cupă ajungem cel puțin în finală. Suntem bucuroși că am reușit să ne calificăm dintr-o grupă foarte grea și să eliminăm poate una dintre cele mai importante echipe din România, pe lângă faptul că ne-am calificat am eliminat și o echipă puternică”, a spus Adrian Mititelu.
Adrian Mititelu, mândru de Juan Bauza
Mititelu este foarte mândru de Juan Bauza, care a înscris în poarta celor de la FCSB. El a declarat că acesta a fost un jucător ghinionist din cauza accidentărilor, dar că acum a reușit că poate face tot ce își propune.
„Este primul meci în care îl văd că începe să semene cu Bauza pe care îl știm cu toții, a avut nevoie de timp. Nu este un jucător sensibil sau fragil, este un jucător ghinionist pentru că accidentăriile au fost niște ghinioane. ori niște lovituri din partea colegilor sau când a făcut acea foarfecă la antrenamente și a căzut în mână. Știam că este un meci greu, știam că Andrea nu o să fie, m-am bucurat că și Coman nu a jucat cu noi. Am jucat cu ei fără Bauza, este greu fără cel mai bun jucători din echipă. Știam că o să fie puțin mai ușor, dar nu mă așteptam să fie un meci foarte bun în prima repriză”, a declarat finanțatorul.
Adrian Mititelu, fericit, dar prudent
Mititelu își dorește nouă puncte din nouă în ultimele etape rămase din SuperLiga în 2023, dar știe că nu este ușor. El a recunoscut că a devenit mai prudent din cauza ghinioanelor cu care s-a confruntat echipa sa.
„Îmi pare rău că la Cluj s-a întâmplat ceva straniu în sensul că echipa a fost de nerecunoscut, mă așteptam să câștigăm punct sau puncte. Am o experiență de atâția ani în fotbal și am trăit multe dezamăgiri. Visăm să luăm nouă puncte, dar ne vom bate pentru că este foarte greu.
Așa da! Așa îmi place. Erau și ei fericiți, parcă nici nu mai știam să se bucure. De ieri i-am simțit că sunt recunoscători. Simțeam că vom avea o zi bună, dar ghinioanele repetate cu această echipă mă făceau să fiu mai prudent”, a încheiat finanțatorul pentru Fanatik.