Adrian Câciu, critic față de politicile economice ale premierului Ilie Bolojan
- Andreea Răzmeriță
- 30 octombrie 2025, 14:05
Adrian Câciu. Sursa foto: Facebook/Adrian CâciuDeputatul PSD Adrian Câciu a criticat dur, într-o postare pe Facebook, politicile economice ale premierului Ilie Bolojan. El a dat exemplul Germaniei, unde salariul minim va continua să crească în următorii ani, chiar și în contextul unei recesiuni.
Adrian Câciu despre politicile lui Ilie Bolojan
Deputatul PSD Adrian Câciu a scris pe rețelele de socializare că „știrea care trece neobservată, dar care trebuie repetată până înțelege Șu…, pardon, Ilie Bolojan” este faptul că Germania, cu o economie aflată în recesiune prelungită de doi ani, va crește salariul minim și în 2026, și în 2027.
„Știrea care trece neobservată, dar care trebuie repetată până înțelege Șu…, pardon, Ilie Bolojan: Germania, cu o economie aflată în recesiune prelungită de 2 ani, crește salariul minim și în 2026, și în 2027”, a scris acesta
Fostul ministru al Finanțelor a precizat că, în 2026, salariul minim în Germania va crește cu 8,5%, de la 12,82 euro pe oră la 13,9 euro pe oră, echivalentul a 2.224 euro pe lună.
Câciu a comparat nivelul de taxare și salariul minim din Germania și România
Adrian Câciu a precizat că, în 2027, salariul minim din Germania va ajunge la 14,6 euro pe oră, reprezentând o nouă creștere de 5% față de anul precedent.

Sursa foto: pixabay
Deputatul PSD a vorbit și despre diferențele de fiscalitate, menționând că „Germania are un nivel general de taxare de aproximativ 30% și impozitare progresivă. Taxarea generală a muncii în Germania este de 37,4%, în caz că nu știați”. Comparând cu situația din România, Câciu a subliniat că „România are sub 20% nivel general de taxare, nu este în recesiune și un salariu minim sub 800 euro.”
Câciu despre cum reușește Germania să mențină salarii mari în ciuda recesiunii
În finalul mesajului său, Adrian Câciu a formulat ironic o întrebare care, potrivit lui, contrazice discursul oficial al premierului.
„Cum or reuși cei din Germania să supraviețuiască deciziilor guvernamentale care dau cetățenilor germani peste 2000 euro pe lună” a scris deputatul pe Facebook. Potrivit lui Câciu, românii, care se consideră competitori ai nemților și au una dintre cele mai scăzute taxări generale din Europa, nu pot să facă față.