Autoritățile de frontieră bulgare au informat Garda de Coastă, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar Giurgiu-Ruse, cu privire la faptul că, în anul 2019, se pot achiziţiona din punctele de frontieră vignete electronice pentru teritoriul statului vecin, pentru toate categoriile de autovehicule, preţurile acestora rămânând neschimbate. Mai multe detalii privind modurile de cumpărare a vignetelor electronice, modurile de plată și locurile de cumpărare pot fi obținute de pe site-ul public al Agenției pentru Drumurile Naționale a Republicii Bulgaria – www.bgtoll.bg, acest site având și meniu în limba română.

Autoritățile bulgare informează astfel că, începând cu 1 ianuarie 2019 în Bulgaria intră în vigoare vigneta electronică de utilizare rețelei de drumuri cu plată. Prețurile vignetelor electronice rămân neschimbate pentru toate autovehicule. De exemplu vigneta electronică cu valabilitate de o săptămână, pentru autoturisme, poate fi cumpărată cu 30 de zile înainte de data inițială a valabilității și costă 15 leva. Pe o lună, valoarea este de 30 de leva. Începând cu 1 ianuarie 2019 a intrat în vigoare și vigneta week-end pentru autovehicule cu masă totală maximă  până la sau egală cu 3,5 tone Vigneta electronică este valabilă de vineri 12:00 până duminică 23:59 și costă 10 leva. Pentru autovehiculele cu masă totală maximă  tehnic admisibilă peste 3,5 tone, vignetele vor fi valabile până în 15 august 2019.

Odată cu intrarea în vigoare a vignetei electronice, lipirii vignietei imprimată pe hârtie pe parbrizul autovehiculului nu mai este obligatorie. În caz de verificare de către organele de control pe drumurile publice din Bulgaria, proprietarii și utilizatorii de autovehiculele nu sunt  obligați să prezinte un  document care să certifice achiziționarea vignetei. Toate vignetele autocolante imprimate pe hârtii, achiziționate în cursul anului 2018, și al căror termen de valabilitate expiră în 2019, își vor păstra valabilitatea. Conducătorii auto trebuie să păstreze vignetă autocolant imprimată pe hârtie valabilă, lipită pe parbrizul autovehiculului, până la data în  care îi expiră valabilitatea. Sancțiunile pentru utilizarea rețelei de drumuri cu plată, fără taxă, variază între 300 BGN pentru autoturism până la 3000 BGN, pentru autocamioane.

 

Te-ar putea interesa și: