Adio certificat verde? Tribunalul București desființează decizia CNSU. Interdicțiile se anulează?

Adio certificat verde? Tribunalul București desființează decizia CNSU. Interdicțiile se anulează?Sursa foto: Arhiva EVZ

Tribunalul București a anulat toate dispozițiile din Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență nr. 61/02.10.2021 legate de accesul la diverse evenimente pe baza certificatului verde sau test negativ COVID-19. Anumite interdicții încalcă drepturile omului, dar și Constituția României.

Decizia luată de către Tribunalul de la București a fost făcută publică marți seara, în emisiunea prezentată de Mihai Gâdea, Sinteza Zilei. Moderatorul a precizat faptul că "Toate interdicțiile prevăzute în alineatele descrise în pronunțare se mențin, cu mențiunea că se elimină sintagma prin care se interzicea persoanelor nevaccinate/ netrecute prin boală accesul la anumite activități".

O parte din interdicțiile din Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență nr. 61/02.10.2021 impuneau condiției de a fi sănătos pentru participarea la anumite evenimente, ceea ce încalcă flagrant Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Constituția României.

Sentința Tribunalului București cu privire la certificatul verde

”Respinge cererea de intervenție forțată formulată de reclamant în contradictoriu cu intervenientul forțat Avocatul Poporului, ca inadmisibilă.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefecturii Municipiului București, ca neîntemeiată.

Respinge excepția de inadmisibilitate a capetelor 5 și 6, ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant.

Anulează în parte art. 4, art. 5 al. 2, art. 6, art. 7 al. 1 și 2 și art. 9 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.

Anulează în parte art. 10, art. 11, art. 12 al. 2, art. 15, art. 16 al. 1, art. 19, art. 20 al. 1, art. 21 al. 1, art. 22 și art. 23 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.

Anulează în parte art. 16 al. 3 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.

Admite în parte cererea subsidiară a petitului 5 din acțiune.

Anulează pct. 5 și 6 al art. 26 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021.

Respinge petitul 4 referitor la anularea integrală a art. 27, respinge lit. a și b din cadrul petitului 5 referitoare la anularea art. 26, respinge în totalitate petitul 6 referitor la anularea art. 17, din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021, ca neîntemeiate.

Obligă pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în dosar.

Cu recurs care se depune la Tribunalul București – Secția a II a Contencios Administrativ și Fiscal în termen de 15 zile de la comunicare.”