Un sportiv din România a fost dat afara din echipă după ce a refuzat vaccinul. „Am convenit că nu putem continua colaborarea ”

Un sportiv din România a fost dat afara din echipă după ce a refuzat vaccinul. „Am convenit că nu putem continua colaborarea ”Sursa foto. EVZ

Baschebalistul american, Kwame Donte Vaughn, a fost dat afară din echipa CSM Ploieşti după ce a refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19. Sportivul era o responsabilitate în plus pentru antrenori.

Prim-divizionara CSM Ploiești a trebuit să renunțe la colaborarea cu baschetbalistul Kwame Donte Vaughn după ce s-au impus mai multe măsuri împotriva COVID-19. Sportivul nici măcar nu a vrut să audă de vaccin.

Acesta nu mai putea să își facă antrenamentele, nu putea să stea cazat la hotel sau să mănânce cu echipa lui după ce a devenit obligatoriu certificatul verde.

A fost dat afară din cauza vaccinului

,,Din păcate, am fost puşi în situaţia de a ajunge la această soluţie din cauza noilor reguli impuse la nivel naţional săptămâna trecută. Vaughn nu este vaccinat şi nu doreşte să facă acest pas, situaţie în care participarea lui la mai multe activităţi ale echipei a devenit dificil de realizat sau chiar imposibilă în unele cazuri.

De exemplu, pentru a fi prezent la antrenamente, avea nevoie de testări frecvente, iar la meciurile din deplasare nu putea intra în hoteluri sau în restaurante, caz în care era imposibil să fie prezent alături de noi. În acest context, am convenit că nu putem continua colaborarea şi am ajuns la un acord privind rezilierea contractului cu acordul ambelor părţi”, a declarat Ionuţ Ivan, managerul echipei pentru gsp.ro

Campania sportivilor pentru vaccinare

Zeci de valori ale sportului din Romania, printre care Ana-Maria Popescu, Elisabeta Lipă, Camelia Potec, Ancuţa Bodnar sau Simona Radiş, s-au alăturat campaniei pro-vaccinare iniţiate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

„Astăzi asistăm la deschiderea unei campanii umanitare şi de solidaritate a sportivilor, companie care se va numi 'Campioni pentru viaţă'. Noi ne-am vaccinat, noi credem că este singura soluţie şi vrem să transmitem acelor persoane care au 4-5 vaccinuri făcute şi nu sunt interesaţi foarte mult de ceea ce mănâncă, ce beau, că nu este cazul acum să se gândească că vaccinul acesta nu este bun. Dacă noi credem că acest vaccin este singura soluţie, atunci cred că şi ei, care nu au trăit sănătos, nu trebuie să îşi schimbe părerea. Mai bine să ne urmeze pe noi.

Dacă reuşim să salvăm câteva vieţii în urma acestei campanii, înseamnă că putem spune că suntem câştigători”, a adăugat Novak.

„Vrem să dăm o mână de ajutor acestei ţări şi să încercăm să salvăm nişte vieţi. Este o situaţie gravă astăzi în România din păcate, foarte multe persoane au decedat şi foarte mulţi urmează să moară. Avem nişte cifre foarte sumbre, au decedat 47.751 de persoane, cât un municipiu de dimensiuni medii. 91,2% dintre decesele înregistrate până acum au fost persoanele nevaccinate şi acest lucru confirmă faptul că vaccinul este singura soluţie de a scăpa de această pandemie”, a transmis ministrul interimar al Sportului.

Ne puteți urmări și pe Google News