Adevărul din interiorul SRI: Coldea, Dumbravă și rețeaua din pandemie

Adevărul din interiorul SRI: Coldea, Dumbravă și rețeaua din pandemieFlorian Coldea. Sursa foto: Captură video

Mai multe documente indică faptul că fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, ar fi coordonat o rețea de influență și afaceri în perioada pandemiei de COVID-19. Potrivit procurorilor, generalul ar fi avut un rol central într-un sistem complex care combina intervenții în dosare penale cu afaceri profitabile pe bani publici.

Coldea ar fi coordonat o rețea de influență

Printre probele din dosar se numără și conversații private purtate pe WhatsApp între Coldea și Daniel Moldoveanu, fost consilier prezidențial pe securitate națională. Într-una dintre discuții, datată 25 martie 2020, Coldea îl întreba pe Moldoveanu „câte măști poate să importe și la ce preț”, interesându-se de detaliile tranzacției.

Daniel Moldoveanu

Daniel Moldoveanu. Sursa foto Arhiva EVZ

Tot el ar fi sugerat că „măștile albastre sunt mai ieftine, 1,5 euro bucata”, semn că era la curent cu piața echipamentelor de protecție, aflată atunci sub presiunea globală a cererii.

Din același schimb de mesaje reiese că fostul ofițer susținea că are acces direct la companii de stat din China, capabile să livreze nu doar măști, ci și combinezoane, ochelari medicali, ventilatoare, paturi de spital și chiar corturi de triaj.

Moldoveanu a fost audiat ulterior la DNA. Surse judiciare susțin că acesta ar fi încercat să intervină între foștii șefi din servicii și omul de afaceri Cătălin Hideg, denunțător în cauză, în tentativa de a-l determina pe acesta să-și retragă plângerea și înregistrările depuse la dosar.

Cine este Daniel Moldoveanu

Personaj controversat în cercurile de putere din anii 2000, Moldoveanu a fost numit în 2007 consilier de stat în Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale. Este nașul de cununie al fostului ministru de finanțe Sorin Blejnar, iar numele său a fost menționat în mai multe dosare de corupție.

A avut legături cu figuri dispărute din spațiul public, precum Codruț Marta și soții Nemeș, fugari de ani buni.

Dumitru Dumbravă

Dumitru Dumbravă. Sursă foto: Captură video

În 2014, numele lui Moldoveanu apărea în denunțurile Alinei Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu. Într-un alt dosar, legat de ANRP, el ar fi fost asociat cu afaceriștii Horia Simu, Alin și Dorin Cocoș, precum și cu fostul șef RA-APPS Gabriel Surdu. Potrivit lui Simu, Moldoveanu ar fi încasat „25% din despăgubirile pentru terenurile din Constanța”.

Declarația-cheie a generalului Dumitru Dumbravă

O piesă esențială a anchetei o reprezintă declarația de opt pagini dată la DNA de generalul Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI, audiat pe 23 mai 2024. În document, el confirmă relația directă cu Coldea și rolul acestuia în mai multe operațiuni discutabile.

„Florian Coldea mi-a comunicat că ar avea nevoie de un punct de vedere pe o situație complicată, unul juridic și altul de afaceri”, se arată în mărturia fostului general. Dumbravă a relatat cum a fost contactat de un anume Dan Tocaci, care l-a pus în legătură cu omul de afaceri Cătălin Hideg.

Întâlnirea ar fi avut loc la biroul lui Dumbravă din Piața Unirii, unde Hideg i-ar fi prezentat dosarul său penal pe un stick USB. „Problema nu este dacă veți fi condamnat, ci dacă va fi minim sau maxim”, i-ar fi spus Dumbravă denunțătorului, recomandându-i avocatul Doru Trăilă.

Coldea ar fi fost mereu informat

În declarația sa, Dumbravă a recunoscut că după fiecare întâlnire îl suna pe Coldea și îl ținea la curent cu „ce s-a discutat”. Ulterior, acesta i-ar fi cerut să se vadă și cu Bogdan Neidoni, un alt personaj care „aștepta de șase luni să fie primit la discuții”.

Întrebată de procurorul de caz, Mihaela Iorga Moraru, dacă îl informa constant pe Coldea cu privire la evoluția dosarului lui Hideg, Dumbravă a răspuns fără ezitare: „Da, îl informam.”

Fostul general a mai declarat că i-a spus lui Hideg că nu poate „promite influențarea judecătorilor” și că nu are „o baghetă magică” pentru a ridica controlul judiciar.

Un dosar tot mai complicat

Moartea lui Dumitru Dumbravă, în septembrie 2025, a deschis o nouă etapă procedurală. Familia acestuia a fost introdusă în dosar ca parte civilă, pentru a continua procesele patrimoniale. Curtea de Apel București a stabilit un nou termen pentru 24 noiembrie 2025, când urmează să fie analizate toate actele și eventualele cereri ale moștenitorilor.

Ironia sorții a făcut ca, în seara morții prietenului său, Florian Coldea să fie surprins la o petrecere exclusivistă în Monaco, la restaurantul tematic Amazónico Monte-Carlo. Surse mondene au descris evenimentul ca pe un „priveghi cu tema Carnavalului de la Rio” – o imagine contrastantă cu scandalul care se adâncea la București, potrivit România TV.