Acuzații grave la Palatul Elysee. Președinția Franței este în mijlocul unui scandal monstru

Acuzații grave la Palatul Elysee. Președinția Franței este în mijlocul unui scandal monstruSursa foto: Wikipedia

Franța este zguduită de un imens scandal, în mijlocul căruia se află chiar Palatul Elysee, ca urmare a unor acuzații de viol.

Autoritățile judiciare din Franța anchetează o serie de acuzații legate de un viol care s-ar fi produs în sediul Președinției Franței, Palatul Elysee. Potrivit informațiilor apărute în presa franceză, victima ar fi o femeie militar, în vreme ce agresorul ar fi un coleg de muncă. Ancheta a fost declanșată încă din vară, din 12 iulie, după ce femeia a formulat o plângere cu mai multe acuzații împotriva unui cadru militar.

Conform informațiilor, violul care face obiectul cercetărilor ar fi avut loc la 1 iulie într-un spațiu rezervat Statului major special al Palatului Elysee. Este vorba despre structură care asigură comunicarea dintre Președinție și forțele armate franceze.

Cum s-au petrecut faptele

Cotidianul Liberation, care a dat detalii despre caz a precizat că faptele s-ar fi petrecut la o petrecere organizată cu prilejul retragerii a trei colaboratori. Incidentul s-a petrecut la scurtă vreme după ce șeful statului, președintele Emmanuel Macron, a părăsit locația după un discurs pe care l-a susținut cu acest prilej.

În cadrul anchetei, persoana suspectă, vizată de acuzații a fost plasată în regim de „martor asistat”. Aceasta a fost audiată de un judecător de instrucție, care a dispus o încadrare juridică mai puțin gravă decât aceea de inculpat, după cum precizează AFP.

Femeia care a depus plângere susține că un bărbat, militar, ca și ea, cu grad de subofițer, ar fi supus-o la violențe sexuale. Cei doi se cunoșteau și lucrau împreună, fiind detașați la Statul major special,

După comiterea faptelor, la câteva ore, femeia militar ar fi depus o plângere la Comisariatul arondismentului al VIII-lea al Parisului.

Sursă: Arhiva EvZâ

Suspectul a fost detașat de la Palatul Elysee

În urma izbucnirii scandalului, Palatul Elysee încearcă să se țină departe și să evite ca instituția președintelui să fie implicată în vreun fel. Oficialii din cadrul Președinției Franceze au precizat că nu comentează niciodată „cazurile juridicare în curs” de desfășurare.

Aceștia au precizat că imediat ce faptele au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor, au fost luate măsuri. Astfel, s-a dispus susţinerea şi consilierea victimei, dar și detaşarea imediată, departe de Elysee, a persoanei incriminate.